Pentru 32 de mii de absolvenți de gimnaziu au început examenele. Prima probă este Istoria românilor și universală. Joi, urmează proba de matematică la care sunt admiși cu aproximativ 800 de copii mai mult. O parte dintre ei sunt cei care nu au susținut examenul anul trecut.
Săptămâna viitoare, absolvenții de gimnaziu care studiază în limba rusă mai au de susținut două probe: limba română și limba de instruire. Pentru ceilalți, sesiunea se încheie pe 9 iunie. Testele de examen vor fi verificate în perioada 2-23 iunie, în patru Centre Republicane de Evaluare din mun. Chișinău, de către cinci Comisii Republicane de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate pe 24 iunie în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele.