NOUTĂȚI

Patru persoane au fost ucise în urma unui atac armat la un liceu din statul american Georgia

Compus de Redacția STAR

Patru persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite, în urma unui atac armat produs la un liceu din statul american Georgia. Suspectul a fost reținut de oamenii legii. Acesta este un elev în vârstă de 14 ani de la același liceu. Autoritățile au declarat într-o conferință de presă că două dintre victimele ucise erau elevi, iar alte două erau profesori.

„Elevul este arestat. Numele lui este Colt Gray. Are 14 ani și este student la acest liceu. El va fi acuzat de omor și va fi judecat precum un adult”, a spus Chris Hosey, directorul Biroului de Investigații din Georgia.

Elevii erau la ore atunci când adolescentul a deschis focul în școală dintr-o pușcă de asalt.

„Am privit la stângă și am văzut un copil cu o pușcă mare, precum „AR”. Am început să fug, el a început să tragă. A tras de cel puțin 10 ori.”

Aceștia s-au grăbit să se adăpostească în sălile de clasă și pe un stadion de fotbal din apropiere.

„Tremuram și plângeam. Pur și simplu mi-am pierdut mințile, atît de frică îmi era. ”

Elevul s-a predat în câteva minute.

„Doamne, pentru toți cei care s-au adunat aici, mă rog să-i binecuvântezi, pe fiecare în parte, în tot și în toate. Ne rugăm în acest loc pentru ei.”

„Sunt încă într-o stare de șoc. Când auzi despre astfel de cazuri, nu te gândești niciodată că se poate întâmpla cu tine. Și atunci când se întâmplă, este asemeni unei experiențe ireale.”

Biroul Federal de Investigații a raportat că în mai 2023 a primit informații despre amenințări apărute pe internet privind un atac terorist iminent într-o școală din statul Georgia, dar nu a fost specificat despre care școală era vorba. Atunci, FBI a stabilit că Colt Gray ar fi putut fi autorul acestor publicații pe rețelele sociale.

Ofițerii au avut o discuție cu băiatul și cu tatăl său. S-a descoperit că în locuință se afla o pușcă de vânătoare, dar, conform afirmațiilor tatălui adolescentului, acesta nu avea acces la ea. Colt însuși a negat implicarea în amenințările de pe internet. Ca urmare, autoritățile nu au găsit motive pentru arestarea adolescentului și au considerat că nu sunt necesare măsuri suplimentare de supraveghere în toate școlile statului.

Ambii candidați la Casa Albă, democrata Kamala Haris și republicanul Donald Trump, au condamnat atacul.

„Este pur și simplu scandaloasă situația în care, în fiecare zi, părinții din țara noastră, Statele Unite, trebuie să-și trimită copiii la școală, îngrijorați dacă aceștia vor ajunge acasă vii sau nu”, a spus Kamala Harris.

„Inimile noastre sunt alături de victime și de cei dragi celor afectați de evenimentul tragic din Winder, Georgia. Acești copii prețioși au fost luați de la noi mult prea devreme de un monstru bolnav și deranjat”, a scris și Donald Trump pe rețeaua sa de socializare.

Împușcăturile de miercuri de la Liceul Apalachee din Georgia reprezintă cel mai recent incident dintr-o serie tot mai mare de cazuri similare produse în școlile din Statele Unite în ultimii ani. În 2024, în SUA s-au produs alte 29 de atacuri soldate cu numeroase victime. Aceste crime au dus la moartea a cel puțin 127 de persoane.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu