NOUTĂȚI

Patru partide au fost excluse de pe lista formațiunilor eligibile pentru a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie

Compus de Redacția STAR

Patru partide au fost excluse de pe lista formațiunilor eligibile pentru a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Printre acestea se numără „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”, Partidul „Șansă” și Partidul „Victorie”, care fac parte din blocul „Victorie”, creat și finanțat de fugarul penal Ilan Șor. Decizia a fost luată, duminică, de Comisia Electorală Centrală.

Potrivit membrilor Comisiei Electorale Centrale, decizia a fost luată în urma notificării venite de la Agenția Servicii Publice, în care se menționează că partidele nu au indicat membrii formațiunilor politice și sursele de venit.

,,Astfel, Agenția prin răspunsul din 1 august 2025 a înregistrat la comisie sub numărul 21, a prezentat informația actualizată privind deciziile de înregistrare sau de refuz de înregistrare. Drept urmare se consideră necesară de modificare hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind lista partidelor politice prin excluderea din această listă a Partidului Politic Partidul Agrar din Moldova din decizia din 28 iulie 2025. Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei, decizia din 9 iulie 2025. Partidul Politic Șansă, decizia din 29 iulie 2025. Partidul Politic Victorie din decizia 29 iulie 2025”, a spus Pavel Postica, vicepreședintele CEC.

În luna iulie Comisia Electorală Centrală a respins înregistrarea Blocului „Victorie” din motive că formațiunea ar fi succesoarea partidului Șor, declarat neconstituțional. Membrii blocului au contestat-o în instanțele superioare. Săptămâna trecută, Curtea Supremă de Justiție a respins însă contestația blocului „Victorie” cu privire la refuzul Comisiei Electorale Centrale de a-l înregistra în cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie. Judecătorii de la CSJ au considerat că plângerea a fost depusă în afara termenului legal. Într-o postare pe Facebook, membrii blocului Victorie au criticat decizia CSJ și și-au exprimat intenția de a candida separat.

Despre autor

Redacția STAR