NOUTĂȚI

Parlamentul European solicită țărilor UE să ridice restricțiile impuse Ucrainei de a lovi ținte în interiorul Rusiei

Compus de Carolina Digori

Parlamentul European solicită țărilor UE să ridice imediat toate restricțiile impuse Ucrainei privind lovirea țintelor de pe teritoriul Rusiei. În textul rezoluției adoptate joi se menționează că, fără eliminarea restricțiilor actuale, Ucraina nu poate să-și exercite pe deplin dreptul la autoapărare și rămâne vulnerabilă la atacuri asupra populației și infrastructurii sale.

Rezoluția a fost adoptată cu 425 de voturi pentru, 131 împotrivă și 63 abțineri. Europarlamentarii au mai cerut UE să impună Rusiei și aliaților săi sancțiuni mai severe din cauza războiului purtat în Ucraina.

Parlamentul subliniază că livrările insuficiente de muniție și restricțiile privind utilizarea acesteia riscă să diminueze impactul eforturilor realizate până în prezent și deplânge scăderea volumului de ajutoare militare bilaterale către Ucraina din partea țărilor UE. Europarlamentarii reafirmă, de asemenea, poziția conform căreia toate țările UE și aliații NATO ar trebui să se angajeze colectiv și individual la un sprijin militar anual pentru Ucraina de cel puțin 0,25% din PIB-ul lor”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Rezoluția a fost adoptată în contextul în care președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că pentru septembrie are planificată o întâlnire cu președintele american Joe Biden, în cadrul căreia îi va prezenta „planul său de victorie” în războiul cu Rusia. Declarația lui Zelenski a venit înaintea negocierilor de săptămâna trecută dintre președintele Biden și premierul britanic Keir Starmer privind permisiunea acordată Kievului de a utiliza rachetele de lungă distanță furnizate de Occident pentru a lovi ținte în adâncimea teritoriului rus. Presa britanică a scris la acel moment că o decizie pozitivă în acest sens este deja luată, dar încă nu a fost anunțată public.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu