NOUTĂȚI

Parlamentul a găzduit cea de-a X-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone

Compus de Redacția STAR

Polonia este partenerul de încredere al Republicii Moldova în parcursul său european. Despre aceasta a anunțat în cadrul unui briefing susținut la Chișinău copreședintele Adunării Parlamentare a Moldovei și a Poloniei. În cadrul ședinței organizate de Parlamentul Republicii Moldova s-a discutat și despre relațiile bilaterale moldo-poloneze și asistența oferită de Republica Polonă în dezvoltarea Republicii Moldova.

,,Am vorbit despre problemele cu care vă confruntați dumneavoastră în calea spre Uniunea Europeană. Noi vă sprijinim. De la început ne-am străduit să fim ca un indicator de drum pentru dumneavoastră. Ne bucurăm foarte mult că doriți să folosiți din experiența noastră. Din lecțiile pe care noi le-am făcut deja pe drumul accederii la Uniunea Europeană”, a spus copreședintele Adunării Parlamentare a Moldovei și a Poloniei, Tomasz Hok.

La rândul său vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Doina Gherman, care este și copreședintă a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Republicii Polone, i-a mulțumit omologului său pentru suportul acordat țării noastre.

,,Este o ocazie bună pentru a vă mulțumi pentru tot sprijinul, pentru solidaritatea, dar și pentru angajamentul continu al Poloniei față de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În ultimii 15 ani, Polonia a finanțat 264 de proiecte pentru Republica Moldova, în valoare totală de 15 milioane de euro, iar mai cu seamă în ultimii doi ani și jumătate asistența a fost triplată”.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită pe data de 25 iulie 2011, la Chișinău. Aceasta este un organ consultativ interparlamentar, constituit pentru elaborarea punctelor de vedere comune privind problemele şi proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare care se convoacă o dată pe an, alternativ în Republica Polonă și Republica Moldova.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu