NOUTĂȚI

Oficial UE: Știm despre preoții și profesorii moldoveni duși în Rusia pentru instruire ideologică

Compus de Carolina Digori

Oficialii europeni spun că știu despre preoții și profesorii din Republica Moldova care sunt trimiși în Rusia pentru a fi instruiți și a primi materiale propagandistice. Declarația a fost făcută, marți la Bruxelles de comisarul european pentru Extindere, Marta Kos. De asemenea, Kos a precizat că pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, procesul de extindere este afectat de forțe externe care încearcă să îl submineze.

,,Da știm despre preoții din Moldova care au fost duși în Rusia. Știm despre profesorii din Moldova care sunt duși în Rusia să primească manuale în limba rusă, după care să fie formați. De aceea am vizitat și zonele unde locuiesc mai mult ruși și bulgari”.

Comisarul european a menționat că a trimis la Chișinău o echipă a Serviciului European de Acțiune Externă care să ajute autoritățile moldovene să combată propaganda rusească în prag de alegeri parlamentare.

,,Și de aceea prima dată în istorie, Uniunea Europeană a trimis o echipă a Serviciului European de Acțiune Externă care a mers la Chișinău ca răspuns la fenomene hibride și pentru combaterea propagandei ruse”.

Și premierul Dorin Recean, care se află într-o vizită oficială la Bruxelles a declarat în cadrul unei dezbateri publice la care au participat mai mulți oficiali europeni că Federația Rusă cheltuie sume impunătoare pentru propagandă în Republica Moldova.

,,Imaginați-vă că Rusia a cheltuit 1% din PIB pentru propagandă, pe cumpărarea voturilor și pe astfel de acțiuni menite să distorsioneze realitatea și să tulbure mințile oamenilor noștri. Dacă am face o comparație, 1% din PIB-ul Rusiei, de exemplu, înseamnă 43 de miliarde de euro. Imaginați-vă o astfel de sumă cheltuită pentru a influența mințile moldovenilor”.

În luna mai, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că 33 de profesori moldoveni sunt documentați după ce au participat la instruiri organizate în Federația Rusă de către organizația „Evrazia”, afiliată fugarului Ilan Șor. El a precizat că, în mare parte, cadrele didactice sunt din școli cu predare în limba rusă.

Totodată, în lunile august și septembrie 2024, mai mulți preoți ai Mitropoliei Moldovei au zburat în Rusia. Aceștia ar fi participat la pelerinaje finanțate de aceeași organizație. Anterior, „Evrazia” a sponsorizat plăți lunare pentru mai mulți pensionarii și bugetarii din Găgăuzia, cu scopul de a-i determina să se implice în deturnarea alegerilor prezidențiale și referendumului din noiembrie 2024.

Despre autor

Carolina Digori