NOUTĂȚI

O pacientă în vârstă de 70 de ani din Sîngerei, salvată de la moarte, după un AVC

Compus de Redacția STAR

O pacientă în vârstă de 70 de ani din raionul Sîngerei a fost salvată de la moarte de medicii de la Institutul de Medicină Urgentă după ce a suferit un accident vascular cerebral ischemic. Operația a durat o oră, iar starea pacientei este satisfăcătoare. Intervenția a costat 40.000 de lei și a fost acoperită integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

,,Cum vă simțiți dumneavoastră astăzi? Mai bine. Vă supără acuma ceva? Nu”.

Claudia Anton a ajuns acum o săptămână în stare critică la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău. Femeia povestește că, în timp ce lucra în grădină, a acuzat verij și slăbiciuni.

,,Am prășit o bucată și aveam niște fasole, care le băteam și alegeam paiele, am căzut în fasole și corpul s-a făcut greu nu mă puteam ridica, amețeam și soțul a chemat salvaria”.

Pacienta a fost preluată de echipajul de urgență și transportată la Spitalul Clinic Bălți, unde a fost supusă investigațiilor. Rezultatele au fost transmise Centrului Comprehensiv AVC din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, iar medicii de aici au solicitat transportarea imediată a pacientei la Chișinău.

,,Această pacientă când a ajuns în clinica noastră era cu un deficit neurologic sever cu hemiplegie pe stânga ce ar însemna că ea nu putea mișca nici din mână, nici din picior, colțul gurii era deviat spre dreapta spre focarul ischemic. În urma angigrafiei diagnostice cerebrale am localizat trombul și am aplicat o măsură de instalare a unui stent temportal care integra trombul și noi l-am extras din vasul magistral”, a spus Roman Smolnițchi, șef laborator medicină intervențională.

,,Deja după efectuarea trombolizei a fost o îmbunătățire radicală a sintomaticii practic dispariția tuturor simptomelor. Cu părere de rău pacienta are factori de risc prezenți care necesită tratament permanent este de suficient ca să nu administreze o zi tratamentul prescris și poate surveni un AVC repetat”, a spus Cristian Bour, medic neurolog.

De cele mai multe ori, oamenii nu cunosc simptomele unui AVC, iar pacientul ajunge la medic prea târziu, când nu mai poate fi salvat sau când leziunile cerebrale sunt foarte grave, spun medicii. Doar în câteva minute, celulele se deteriorează sau mor în urma unui accident vascular cerebral, iar creierul nu poate rezista fără oxigen mai mult de 2-4 minute. Simptomele sunt vizibile imediat ce accidentul s-a produs, iar intervenția medicală este recomandată în maxim 4 ore de la declanșare, pentru a preveni unele complicații neurologice. Medicii neurologi spun că sunt câteva semne importante care ne ajută să identificăm un AVC.

,,Asimetria feții, pacientul i se spune să arate dinții, să zâmbească și o parte a feții nu participă în mimică. Al doilea simptom este alunecarea mânii, rugăm pacientul să întindă mâinele în față și vedem că mâna lunecă sau nu se mișcă. Rugăm pacientul să spună un cuvânt sau să rostească numele, prenumele, vârsta și vedem că pacientul are degreglări de vorbire și iarăși este un simptom”, a spus Igor Crivorucica, șef secția neurologie BCV.

De la începutul anului, la Institutul de Medicină Urgentă au fost internați 458 de pacienți cu accident vascular cerebral ischemic.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu