O femeie a fost lovită mortal de o mașină pe viaductul din sectorul Botanica al Capitalei. Poliția examinează și versiunea unui suicid. Atenție, urmează imagini și detalii cu impact emoțional. În imaginile video publicate pe internet se vede cum victima intră pe calea carosabilă, unde este lovită de o mașină. Femeia a murit până la sosirea ambulanței. Potrivit poliției, automobilul era condus de un bărbat de 33 de ani. Acesta nu era băut. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.
Calancea Veronica, psiholog la Spitalul Clinic Republican, susține că, suicidul poate fi prevenit cu ajutorul apropiaților care pot sesiza schimbările de comportament.
,,Nu este neapărat să fie foarte trist, adică să fie în depresie majoră. Poate fi din contra foarte vesel, că numai el știe ce are în interior, dar în afară este foarte schimbat. Adică devine prea extrovert, deci persoana care până atunci putea fi introvert. În momentul când apar schimbări la serviciu, în condiții de casă, cineva trebuie să bată alarma. Totodată, persoana dacă simte că are schimbări, deci primul lucru pe care trebuie să îl facă este să apeleze la un psiholog”.
Lasă un comentariu