NOUTĂȚI

Noul Cod al activității Parlamentului, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate, provoacă dispute în Legislativ

Compus de Redacția STAR

Noul Cod al activității Parlamentului, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate, provoacă dispute în Legislativ. Documentul, menit să înlocuiască actualul regulament, este criticat dur de opoziție, care susține că noile reguli vor limita libertatea de exprimare și vor afecta drepturile minorităților etnice. În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că proiectul va fi comparat cu practicile Uniunii Europene.

Liderul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că, prin aceste modificări, PAS ar încerca să reducă la tăcere opoziția.

,,Noi am făcut-o sinteză pe fiecare punct unde se limitează timpul de vorbit, numărul de deputați și dacă în echipa noastră Costiuc are o părere, iar Stefanco are altă părere, de ce nu are el voie să vorbească? Ce fel de parlament? Ne transformăn într-un fel în anexa președinței, unde trebuie doar să ridicăm mâna și să spunem: da boss, am înțeles boss, facem”, a afirmat Vasile Costiuc, liderul fracțiunii ,,Democrația Acasă”.

Iar socialistul Igor Dodon atrage atenția că noul cod prevede desfășurarea activității Parlamentului doar în limba română, ceea ce, în opinia sa, ar afecta vorbitorii de rusă.

,,Eu consider că în Moldova limba de stat e limba moldovenească și consider că limba rusă este limba de comunicare interetnică, avem 25-30% din populație care vorbește în limba rusă, deaceea documentele trebuie să fie și în limba rusă, mai ales în parlament”, a afirmat Igor Dodon.

Liderul fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, consideră că proiectul conține unele idei bune, însă implementarea acestora ar favoriza, în principal, partidul de guvernare.

,,Eu ar susține dacă ar fi explicat clar că să dă-ie specialiști întrebările, după profil, adică când specialistul este din domeniul agricol el nu este mare specialist în domeniul sănătății, sau invers, adică oleacă de regulă trebuie de făcut, dar nu de închis gura la toți. După ceea ce a propus partidul de guvernare astăzi reiese sânt niște modificări care le-ar numi „Слава ЦК КПСС!”, a declarat Renato Usatîi, liderul fracțiunii ,,Partidul Nostru”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că documentul va ajunge pe masa partenerilor externi pentru o expertiză riguroasă.

,,N-am văzut nici un argument concret ce nu le place sau ce nu le aranjează în cod. Au fost discuții suficiente înainte de a fi înregistrat proiectul codului. Am decis să-l înregistrăm, l-am înregistrat. Îl vom traduce în engleza. Îl vom expedia la Comisia de la Veneția. Și vom procede la procedura parlamentară”, a adăugat Igor Grosu.

Amintim că, anterior, opoziția parlamentară a adresat o scrisoare deschisă Comisiei de la Veneția, Consiliului Europei și altor instituții europene, exprimându-și îngrijorările față de noul cod al activității Parlamentului. Documentul conține 243 de articole și propune o revizuire aproape completă a regulilor actuale de funcționare a legislativului.

Despre autor

Redacția STAR