NOUTĂȚI

Nouă din zece accidente vasculare cerebrale ar putea fi prevenite dacă populația ar cunoaște factorii de risc și semnele acestei afecțiuni

Compus de Redacția STAR

Nouă din zece accidente vasculare cerebrale ar putea fi prevenite dacă populația ar cunoaște factorii de risc, și semnele acestei afecțiuni. Mulți dintre pacienții care suferă un AVC decedează în primele 30 de zile sau rămân cu sechele neurologice grave, ceea ce reprezintă o cifră îngrijorătoare pentru Republica Moldova, spun medicii.

Ion Dumitru în vârstă de 69 de ani din raionul Anenii Noi care este diagnosticat de mai mulți ani cu diabet, a suferit acum trei săptămâni un AVC, dar nu s-a adresat imediat la medic.

,,M-am dus să dau la iepuri fiind la colțul casei, deodată am văzut că mi-a luat piciorul și mâna. Dădeam din degete, dădeam așa, am intrat în casă ți tot așa cu stânga îl ridicam sus, dar tot mai greu și mai greu. Ați sunat la ambulanță? Am stat două zile acasă, l-am uns, mă gândeam că ceva s-a sucit, tot l-am dat cu unsori duminică, luni, marți, miercuri nu a trecut și am sunat la ambulanță’’.


Bărbatul mai spune că a fost internat la Spitalul Raional Anenii Noi, unde a primit tratament, dar starea sa nu se îmbunătățea. La recomandarea rudelor, bărbatul a fost adus la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, iar în urma investigațiilor efectuate, s-a depistat că a suferit un accident vascular cerebral. Intervenția endovasculară nu a mai fost însă posibilă, deoarece bărbatul nu a ajuns în timp util la spital.

,,Au zis că noi nu avem dreptul să vă luăm de aici și să vă ducem la Chișinău și am stat 10 zile acolo și o venit băieții și m-a luat și m-a adus aici’’.

Medicii neurologi afirmă că, în cazul pacienților care ajung prea târziu la medic, singura metodă de tratament este reabilitarea, iar șansele de recuperare totală sunt mult mai mici. În funcție de gravitatea accidentului și de specificul fiecărei persoane, procesul de recuperare poate dura între 6 luni și 1 an sau chiar mai mult.

,,Vine pacientul fără mișcare în mână în picior, iar după efectuarea procedurii de trombextracție, chiar la sfârșitul procedurii pacientul începe să miște este o ameliorare dramatică. Iar dacă ictusul este deja este format confirmat prin investigații de tomografie, unde vedem că crierul nu este bine, atunci se instalează deficitul motor atunci nu este posibil să fie dramatic ameliorarea cum ar fi în fereastra terapeutică și aici perioada de recuperare este mult mai îndelungată’’, a spus Angela Feodorovici, secția Neurorecuperare, Institutul Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Pentru a cunoaște semnele unui AVC, Ministerul Sănătății a lansat campania de informare în instituțiile medicale, printre care Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, unde ajung anual 1100 de pacienți cu AVC, însă doar o treime dintre aceștia ajung în timp util.

,,Noi cu toții cunoaștem că hipertensiunea arterial, diabetul zaharat, fumatul sedentarismul toți sunt factori modificabili, aceasta este că noi putem să intervenim și să scădem statistic șansele de apariție unui AVC. Din aceste considerente MS va fortifica componența de prevenție, credem un sistem reziliența de spitale și servicii care vor acorda ajutor și component de prevenție. Fac un apel la acțiune să identificăm semnele’’, a spus Alexandru Gasnaș, secretar de stat al Ministerului Sănătății.

,,A – asimetria facială. V – vorbire incoerentă. C – căderea brațului. AVC. Dacă observi oricare dintre aceste 3 semne, sună imediat la serviciul de urgență 112’’.

Ministerul Sănătății își propune ca până în 2030 să reducă cu 10% numărul cazurilor de accident vascular cerebral și să reușească să acorde asistența medicală necesară în 90% dintre cazuri. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu