STARNEWS

Noi detalii despre cuplul Brad Pitt & Ines de Ramon. Cei doi au împlinit un an de relație

Compus de Redacția STAR

Relația lui Brad Pitt cu Ines de Ramon pare să devină din ce în ce mai serioasă. Cel puțin asta au afirmat sursele care i-au văzut pe cei doi sâmbătă, la gala anuală Art+Film Gala de la LACMA. Potrivit acestora, Brad și Ines s-au distrat de minune la evenimentul din Los Angeles și „erau foarte fericiți împreună”.

„Se bucură de compania celuilalt și s-au distrat pe cinste la gală. Au fost super iubitori, râzând și glumind cu toată lumea din jurul lor. Păreau să se distreze de minune”, au mai adăugat sursele, potrivit publicației Hollywood Life, citată de presa română.

Aceste declarații vin la un an de când Brad Pitt și Ines de Ramon au fost surprinși pentru prima oară împreună. În noiembrie 2022, cei doi au fost văzuți îmbrățișându-se la un concert Bono. De atunci, au fost surprinși împreună de mai multe ori, inclusiv în timpul unei întâlniri romantice la Paris în februarie. Însă aceasta nu a fost prima escapadă a celor doi. Aceștia și-au petrecut și trecerea dintre ani împreună, în Cabo.

În primăvara acestui an, o sursă apropiată celor doi a declarat pentru Us Weekly că actorul în vârstă de 59 de ani este extrem de îndrăgostit de noua sa iubită, în vârstă de 30 de ani, și că își dorește să petreacă mai mult timp cu aceasta.

„Cu siguranță este îndrăgostit de ea, și chiar dacă lucrurile sunt încă relativ noi, el crede că relația lor are potențial pentru a deveni una de lungă durată. În ciuda programului lor încărcat, petrec cât de mult timp pot împreună”.

Aceasta a mai adăugat și că Pitt adoră „energia pozitivă” a lui Ines și că îi face plăcere să fie în preajma sa.

„Este super relaxată și are o viziune atât de pozitivă asupra vieții. Privește mereu partea bună a lucrurilor și este mereu pregătită pentru o aventură”.

Potrivit unei alte surse apropiate, Brad Pitt a fost un „sprijin imens” pentru Ines, care trece printr-un divorț, și „nu dă doi bani” pe ceea ce fosta lui soție, Angelina Jolie, „crede despre noua sa relație”. În plus, se pare și că actorul în vârstă de 59 de ani a prezentat-o pe iubita sa „aproape tuturor celor șase copii” pe care îi are împreună cu Jolie.

Sursa a mai declarat și că cei doi s-au apropiat și mai tare datorită divorțurilor prin care trec și că și-au oferit un sprijin important în această perioadă.

„Ines face același lucru pentru Brad care, din păcate, încă se confruntă cu divorțul său complicat de Angie. De fapt, ei s-au apropiat din cauza divorțurilor lor și au o relație destul de serioasă”.

În luna septembrie a anului trecut, Ines de Ramon a anunțat despărțirea de actorul Paul Wesley. Cei doi au început o relație în 2018 și s-au căsătorit un an mai târziu, în cadrul unei ceremonii discrete alături de familie și prieteni.

În ceea ce privește relația lui Brad Pitt cu Angelina Jolie, sursa a declarat că actorului nu îi pasă absolut deloc de ceea ce crede fosta sa soție despre noua lui relație.

„Nu dă doi bani pe ceea ce crede Angie. De fapt, el vrea ca ea să știe că este fericit cu altcineva”.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu