Republica Moldova are sprijinul unanim al statelor membre ale Uniunii Europene pentru lansarea negocierilor. Declarația a fost făcută de căre fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, în cadrul unui interviu pentru RFI. Popescu a mai precizat că deși Chișinăul nu controlează aceste decizii, susținerea pentru țara noastră este clară și unanimă.
”Republica Moldova are sprijinul unanim al statelor membre pentru lansarea acestor negocieri. De aceea, eu cred că în acest sens lucrurile sunt clare. Nu R.Moldova controlează calendarul acestor decizii, dar sprijinul pentru țara noastră este unanim din partea tuturor statelor membre”, a mai declarat Popescu.
În același timp, Nicu Popescu susține că negocierile tehnice lansate recent între Republica Moldova și Uniunea Europeană pe ultimele capitole, sunt o nouă formulă prin care UE încearcă să accelereze procesul de extindere. În așa fel, Bruxelles-ul încearcă să evite pierderea de timp în parcursul de aderare al unor state candidate, precum Republica Moldova. Abordarea vine în contextul în care Ungaria continuă să blocheze avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei.
”Pentru a conturna acest blocaj, UE a luat acele documente, acele recomandări la care a ajuns în urma evaluărilor făcute în ultimii ani doi ani, practic, privitor la necesitățile de reforme din Moldova și au trimis acest document autoritățile de la Chișinău. În așteptarea situației în care va fi deblocat procesul formalizat, deci, la modul practic, aceste negocieri tehnice înseamnă practic același lucru ca și negocierile formale, doar că deocamdată formal nu este undă verde politic.”, a spus Nicu Popescu.
La începutul acestei săptămâni, Bruxelles-ul a anunțat că Republica Moldova a deschis negocierile tehnice de aderare la Uniunea Europeană pentru ultimele trei grupuri de capitole, din totalul celor șase. Asta va permite țării noastre să avanseze în îndeplinirea cerințelor legislative și instituționale necesare aderării, fără a mai aștepta ca Ungaria să permită deschiderea oficială a negocierilor. Ultimele trei grupuri de capitole deschise pentru negocieri tehnice sunt: Competitivitate și creștere incluzivă, Agenda verde și conectivitate, precum și Resurse, agricultură și coeziune. Odată cu deschiderea acestor clustere, Republica Moldova poate continua să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană.


