Fostul ministru al afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a fost decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței. Ordinul a fost acordat în baza decretului semnat de președintele Emmanuel Macron, în semn de recunoaștere pentru eforturile sale în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană și consolidarea relațiilor bilaterale cu Franța.
Popescu a subliniat că această „această distincție reprezintă o recunoaștere a eforturilor de a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, de a consolida relațiile cu Franța și de a contribui la dezvoltarea Comunității Politice Europene la Chișinău”.
Ceremonia de decorare a avut loc la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe al Franței și a fost oficiată de Benjamin Haddad, ministrul pentru Europa. La eveniment au participat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dar și oficiali francezi de rang înalt.
În timpul mandatului său de ministru al afacerilor externe și integrării europene, Republica Moldova a reușit să depună cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022, să obțină statutul de țară candidată în iunie 2022 și să primească decizia de deschidere a negocierilor de aderare în decembrie 2023.
Lasă un comentariu