Nereguli grave la Spitalul Clinic din Bălți. Ministerul Sănătății a finalizat ancheta inițiată după scandalul din luna iulie, când au fost descoperite condiții dezastruoase în blocul alimentar. Verificările au scos la iveală probleme privind igiena, siguranța la incendii, gestionarea investițiilor, actul medical și resursele umane. Ministerul a cerut actualei administrații să remedieze deficiențele. Am solicitat o reacție din partea conducerii spitalului, însă, deocamdată, nu am primit niciun răspuns.
Raportul arată că aproximativ 3,3 milioane de lei au fost investiți în renovarea spațiilor destinate sterilizării, însă serviciul nu este funcțional. Proiectul nu ar fi prevăzut corespunzător alimentarea cu energie electrică și instalațiile necesare. Din această cauză, echipamente de sterilizare în valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei nu pot fi instalate și, la momentul verificărilor, erau depozitate pe coridor.
Totodată, s-a constatat că nu există un sistem unic de monitorizare a stării de sănătate a pacientului. Unele fișe medicale erau completate superficial, iar informațiile despre același pacient erau diferite de la un medic la altul. În unele cazuri, tratamentul nu era suficient justificat prin diagnostic și investigații, iar complicațiile ar fi fost evaluate prea târziu.
Probleme sunt și la capitolul resurse umane. Peste 13 subdiviziuni medicale sunt conduse de șefi interimari, unii aflați în aceste funcții încă din 2023–2024. Ministerul avertizează că interimatele prelungite pot afecta stabilitatea managerială. Au fost identificate și dosare ale angajaților din care lipseau documente esențiale privind raporturile de muncă.
Spitalul Clinic din Bălți a ajuns în centrul unui scandal la începutul lunii iulie, după apariția unor imagini care ilustrau condițiile precare din blocul alimentar. Fostul ministru al Sănătății, Emil Ceban, a mers atunci la instituție și a cerut măsuri urgente pentru remedierea problemelor. În consecință, directorul Iurie Osoianu a fost demis, iar conducerea spitalului a fost preluată de Ludmila Capcelea.



