Ministrul Mediului reclamă o schemă de defrișare ilegală a copacilor care urma să fie aplicată pe teritoriul Ocolului Silvic din Talmaza, raionul Ștefan Vodă, care face parte din Întreprinderea Silvică Tighina. Potrivit lui Sergiu Lazarencu, sute de metri cubi de lemne urmau să fie tăiate ilegal pentru a fi vândute, iar neregulile au fost scoase la iveală de către o comisie specială, care verifică activitatea întreprinderilor silvice din țară. Potrivit responsabililor de la Ministerul Mediului volumul masei lemnoase tăiat ilicit ar fi încăput în 50 de mașini, iar prejudiciul care urma să fie provocat este estimat la jumătate de milion de lei. La rândul său, șeful Ocolului Silvic din Talmaza neagă acuzațiile lui Lazarencu și spune că lemnele urmau să fie tăiate legal în
,,Ceea ce am depistat în cadrul controlului efectuat la Întreprinderea Silvică Tighina, mai exact în ocolul silvic Talmaza. Datele preliminare sunt alarmante. În urma verificării a cinci parchete de pe un teritoriu de doar 4,1 hectare, care urmau să fie exploatate în toamna 2024 s-a constatat o diferență de volum de 491 metri steri sau 344 metri cubi. Valoarea cărora este de 360 de mii de lei, dar cu toate încălcările depistate în acest ocol suma prejudiciilor depășește jumătate de milion de lei”, a spus ministru mediului.
Ministrul Mediului mai spune că în această schemă infracțională ar fi fost implicate mai multe persoane cu putere de decizie din cadrul Ocolului Silvic din Talmaza.
,,Sunt implicați unii angajați ai Ocolului Silvic, ingineri și factori de decizie ai Întreprinderii Silvice, dar și angajați ai Inspectoratului de Protecția Mediului. Conform documentelor, urmau să fie obținute 713 metri cubi de lemn, dar în realitate volumele erau de 1057 de metri cubi de lemn. Diferența de 344 metri cubi, cel mai probabil urma să se vândă la negru. Vorbim de echivalentul a 50 de mașini de lemn”.
Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga dă asigurări că cei implicați în schema infracțională, care vizează furturile de lemn vor fi sancționați foarte dur, iar unii dintre ei vor fi demiși din funcție.
,,Urmează pe interior să constatăm cine sunt persoanele care au fost la coordonarea acestor lucrări și au admis asemenea greșeli, urmând a fi aplicate sancțiuni dure până la eliberarea din funcție. Concomitent, grupul de lucru își va continua activitatea, iar în cazul în care vor fi depistați și alți inspectori care fie din neștiință, fie din necunoaștere vor fi aplicare sancțiuni disciplinare ori după caz de ordin penal”.
Contactat telefonic de echipa ONE TV, șeful Ocolului Silvic din Talmaza, Vasile Carajia, a negat acuzațiile aduse de către responsabilii de la Ministerul Mediului.
,, – Lemne nu au fost depistate, pădurea încă stă în picioare. Dacă se va tăia la toamnă, trebuia să fie depistate mai multe lemne decât este acolo. – Domnul ministru spune că au fost verificate 5 parchete. – Aceste 5 parchete sunt în picioare, nu-s tăiate. Că dacă era așa, ii arestau pe toți. Dacă s-ar tăia ar fi ieșit așa procent. Noi încă rezolvăm aici. Aici lucrează o comisie de 8 oameni ei încă nu au raportat nimic. Nu știu de unde s-a luat asta așa repede”.
Totuși, Vasile Carajia recunoaște că membrii comisiei au depistat nereguli în planurile de defrișare, dar susține că s-ar fi contabilizat masa lemnoasă care ar fi fost obținută în plus față de ceea ce s-a estimat inițial.
,,- Ele se tăiau și urma să fie verificate de recepția de la gospodărie. Nu-i așa cum vrem noi. – Mai mult decât era specificat în acte? – Da poate pe bilet acum este una unul măsoară așa, altul așa și spre exemplu este 200 de metri cubi, ei acum măsoară cu rigla pe unde știu pe unde nu știu și deja îs 300. După ce se taie se face recepția”.
Ministrul Mediului a cerut ca toate persoanele implicată în tentativa de fraudă să fie suspendate din funcție, iar rezultatele verificărilor să fie expediate organelor de drept.
Lasă un comentariu