NOUTĂȚI

Muzeul Național de Artă al Moldovei a sărbătorit 85 de ani de la fondare. A fost lansată expoziția de realitate augmentată „Arta prinde viață”

Compus de Redacția STAR

Muzeul Național de Artă al Moldovei a sărbătorit 85 de ani de la înființare printr-un eveniment deosebit. Cu acest prilej, la Chișinău a fost inaugurată expoziția de realitate augmentată intitulată sugestiv „Arta prinde viață”, care aduce o perspectivă inovatoare asupra artei. La eveniment a participat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a conferit Muzeului Național de Artă al Moldovei Ordinul Republicii, în semn de recunoaștere a contribuției instituției la promovarea patrimoniului cultural și artistic al țării.

,,Înființat în 1939 dintr-o generozitate a spiritului a două personalități de legendă sculptorul Alexandru Plămădeală și pictorul Auguste Baillayre, Muzeul a devenit imediat un reper cultural al Basarabiei de atunci. A cunoscut și vremuri de glorie și achiziții prețioase, dar și pierderi irecuperabile. A pus în valoare și a consacrat sute de artiști plastici ai țării’’.

Directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea a spus că de-a lungul anilor instituția a trecut prin mai multe transformări, dar a reușit să-și păstreze autenticitatea prin operele de artă pe care le are.

,,Din păcate muzeul a trecut prin mai multe probleme și uneori dramatice, atunci când colecția s-a pierdut în 41, în 40 ocupați și completați cu noi tablouri confiscate’’.

Prin intermediul realității virtuale, vizitatorii au ocazia să admire într-un mod inedit două capodopere: „Prietenia” de Valentina Rusu-Ciobanu și „O zi de toamnă” de Mihail Grecu. Această tehnologie oferă spectatorilor posibilitatea unică de a păși într-o lume artistică reinterpretată, transformând fiecare detaliu într-o experiență senzorială amplificată.

Conceptul și realizarea acestei experiențe virtuale îi aparțin artistului Pavel Brăila, care a reușit să aducă o nouă dimensiune creațiilor clasice.

,,Este un film și dumneavoastră vă puneți ochelarii de realitate virtuală și aveți o experiență imersivă. Vi se explică cinci minute ce a avut artiștii în vedere. Prin acest viar este o punte care ne apropie pe toți față de operă și în același timp experimentăm și ne simțim când artistul crea această lucrare’’.

„Este un film pe care d-voastră îl puteți vedea cu ochelari de realitate virtuală și aveți o experiență imersivă. 5 minute d-voastră… vi se explică ce au avut artiștii în vedere ”

„Extraordinar. Foarte impresionant. Într-adevăr este foarte bine că pictura…Acum este introdusă în toate muzeele din republică. Toți doritorii pot să privească astfel de imagini captivante.”


„Fermecător, este fermecător. M-am pomenit pe un câmp, singură cu personajele din acest tablou. A fost atât de minunat să privesc. Сa și cum mi-aș dori să particip și eu împreună cu ei.”

Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost fondat în 1939 de către sculptorul Alexandru Plămădeală și pictorul francez Auguste Baillayre, care a fost și primul director al instituției.

Anual Muzeul este vizitat de peste 90 de mii de vizitatori.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu