Republica Moldova va primi de la Uniunea Europeană un ajutor de aproape 200 de mii de euro pentru a reface infrastructura afectată de inundațiile din anul 2024. Banii fac parte din Fondul de solidaritate al UE și sunt incluși într-un pachet mai amplu de 280 de milioane de euro, destinat altor cinci țări.
Propunerea de deblocare a fondurilor a fost votată de o largă majoritate a Parlamentului European. Fondurile vor sprijini o gamă de măsuri de redresare, inclusiv repararea infrastructurii, asigurarea cu locuințe temporare, îmbunătățirea infrastructurii de prevenție, protejarea siturilor de patrimoniu cultural și operațiunile de curățare. Amintim că ploile torențiale din septembrie anul trecut au provocat prejudicii pe întreg teritoriul țării. Timp de 72 de ore, au fost desfășurate peste 400 de misiuni pentru a lichida consecințelor.