Republica Moldova va marca în data de două martie Ziua Memoriei și a Recunoștinței, dedicată celor care și-au pierdut viața în conflictul armat de pe Nistru din 1992. Autoritățile de la Chișinău au pregătit un program special dedicate veteranilor care au luptat pentru suveranitatea și integritatea țării. La evenimente va participa conducerea de vârf a țării.
Un Marș al Memoriei va fi organizat la ora 10:00, după depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la care vor participa șefa statului Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean.
,,La ora 10:20 cei trei lideri se vor alătura veteranilor războiului de pe Nistru la Marșul Memoriei. Coloana se va forma în Piața Marii Adunării Naționale și va merge pe jos spre Monumentul Maica Îndurerată în frunte cu port drapel și fanfara militară. Urmată de studenți de la Academia de Poliție și Academia Militară „Alexandru cel Bun”, care vor duce portretele eroilor căzuți în lupte”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Ulterior, evenimentele comemorative vor continua la Complexul Memorial „Eternitate”. Începând cu ora 11:10, va avea loc un miting de doliu.
,,Iar la 11:30 va fi ținut minutul național de reculegere. După rostirea discursurilor participanții la manifestație vor depune flori la Monumentul Maica Îndurerată, iar foștii combatanți vor fi invitați la un prânz ostășesc”.
Iurie Bostan este unul dintre combatanții care la vârsta de 34 de ani a fost chemat pe câmpul de luptă.
,,În timpul conflictului militar am fost ofițer, locotenent major. Am fost mobilizat, am îndeplinit funcția Comandant secția geniști. Prima dată când am ajuns când au început a împușca la Coșnița mi s-a părut o joacă. Unii strigau apleacă-te fiți atenți. Seara când s-a întunecat au început bubuiturile din mine, din tunuri. Aveau bufnituri foarte puternice”.
Iurie spune că primăvara anului 1992 i-a marcat întreaga viață, însă a luptat cu mândrie pentru suveranitatea țării.
,,Am auzit o bubuitură la 50 de metri, o mină sus a explodat cu ce ocazie. Am văzut peste câteva minute altă mai aproape de noi care a trecut pe lângă noi. A treia a trecut, noroc că era un copac și schija ceea care a trecut pe lângă mine. Eu am încremenit am luat-o că încă era fierbinte, am dus-o și o am acasă”.
Aproximativ 30 de mii de persoane, militari, polițiști și voluntari au participat la conflictul armat de pe Nistru, iar aproape 300 de persoane și-au pierdut viața în timpul luptelor, în timp ce alte zeci de persoane au fost date dispărute. Pe parcursul acestor ani au avut loc negocieri în diverse formate, dar conflictul transnistrean nu a fost soluționat nici până astăzi. Pe teritoriul regiunii transnistrene continuă să staționeze trupele armatei a 14-a a Federației Ruse.
Lasă un comentariu