NOUTĂȚI

Moldova, pe locul patru în lume la consumul de alcool: Câți litri se consumă anual pe cap de locuitor

Compus de Redacția STAR

Un moldovean consumă, în medie, 14,1 litri de alcool pe an, potrivit unui studiu publicat de World Population Review. Republica Moldova se află astfel pe locul patru la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat consum de alcool, după România, Georgia și Letonia. Medicii avertizează că nu există o doză de alcool sigură pentru sănătate, chiar dacă mulți oameni consideră consumul ocazional acceptabil.

Topul este dominat de România, cu un consum de 17,1 litri de alcool pe cap de locuitor, urmată de Georgia, unde media anuală ajunge la 15,5 litri, și de Letonia, cu 14,7 litri. Republica Moldova se poziționează după Letonia, iar Cehia încheie lista țărilor din top, cu 13,7 litri consumați anual de fiecare locuitor. Potrivit datelor oficiale, Europa de Est și regiunea Mării Negre se află în fruntea clasamentului mondial privind consumul de alcool. 00:43

Unii cetățeni recunosc că beau alcool regulat, chiar dacă sunt conștienți de efectele nocive asupra sănătății.

”Consumați des sau nu prea?
Moderat
Cat de des asta ar fi?
În fiecare săptămână precis. Compania bună
Sunteți în companie bună?
Parcă da.”

Alții spun că evită alcoolul în viața de zi cu zi, dar admit că la sărbători sau ocazii speciale ajung să consume „un pahar”.

”Trebuie să-l poți duce vinul cela și rachiul cela, eu la anul nou am servit un pahar de vin tare scump și gata. Nu face să consumi, în norma, dar norma trebuie să o știi.”

”Știți nu, ultimul timp, la vârsta asta deja nu prea, deja sănătatea nu permite, ei câte un păhăruț așa la sărbători se poate.”

”Deloc. Deja de zece ani nu consum, nici măcar bere, nici la sărbători. Alcoolul te duce în situații negative și ajungi să ai neplăceri din cauza lui.”

”E slut, nicidecum nu-s de acord cu consumul de alcool, poate asa daca ne ducem undeva la o zi de nastere sau ceva asa cate putin da, mai mult nu trecem.”

Specialiștii atrag însă atenția că percepția potrivit căreia „un pahar nu face rău” poate duce la depășirea limitelor, în condițiile în care nu există o cantitate sigură de alcool pentru organism.

”Dependența se instalează treptat și, odată cu timpul, scad toate funcțiile. Persoana degradează atât în sens fizic, cât și etico-moral. Apar boli cronice: boli ale ficatului, ciroză, insuficiență hepatică. Consumul abuziv de alcool poate fi una dintre cauzele cancerului.”, a spus Anna Constantinova, medic psihiatru-narcolog.

Medicul mai precizează că, deși dependența de alcool este mai frecventă în rândul bărbaților, femeile ajung la specialist în stadii mai avansate, ceea ce face tratamentul mai dificil.

”Femeile se adresează mult mai rar specialiștilor, din cauza stigmei. Ele au roluri sociale și familiale importante, iar rușinea de a recunoaște consumul le face să vină la tratament abia în stadii avansate, forme severe de dependență. Din această cauză, prognozele de tratament pentru femei sunt mai rezervate.”, a mai spus ea.

Psihoterapeutul Sergiu Sanduleac spune că dependența de alcool apare frecvent pe fond de stres, anxietate și lipsă de perspective sociale.

”Un gospodar își face vin și evident ca mai consuma in procesul de realizare și noi avem această cultură a vinului. Astfel alcoolul devine parte din capitalul simbolic comunitar, pentru ca avem și ziua Vinului, iar în mediul urban, în comparație cu rural consumul e mai dar dar mai intens, și este deseori asociat cu stresul, burnout, cu anxietate.”, a spus acesta.

La nivel național, aproximativ 42.700 de persoane beneficiază de tratament medical și supraveghere continuă din cauza dependenței de alcool. Doar în municipiul Chișinău sunt peste 12.000 de astfel de cazuri, iar anul trecut au fost înregistrate 438 de cazuri noi.

Despre autor

Redacția STAR