NOUTĂȚI

Moldova introduce un nou model de permis de conducere: Documentul va avea cod QR și elemente sporite de securitate

Compus de Redacția STAR

Șoferii din Republica Moldova vor putea obține un nou model de permis de conducere. Din 28 mai, Agenția Servicii Publice pune în circulație documentul modernizat, dotat cu cod QR pentru verificarea rapidă a autenticității și cu mai multe elemente avansate de securitate. Permisele actuale vor rămâne valabile până la expirare. Noile documente vor costa cu aproximativ 20 de lei mai mult.

Noul permis conține 40 de elemente moderne de securitate, printre care inscripții speciale, elemente vizibile doar sub lumină ultravioletă și detalii greu de falsificat.

”O nouă inovație este acest QR code de pe verso permisului de conducere, care permite verificarea instantanee a datelor de pe permis și statutul acestuia. Sunt situații când, deși permisul este la mână, el poate fi suspendat, de exemplu dacă persoana a încălcat reguli de circulație și are suspendat pentru jumătate de an.”, a spus directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.

Odată cu punerea în circulație a noului model, șoferii nu vor fi obligați să își schimbe actualele permise înainte de expirare, precizează autoritățile.

”Termenii, sigur, toate permisele ca și cele pe care le imităm astăzi au un termen de valabilitate de 10 ani. Pentru persoanele care depășesc vârsta de 70 de ani, valabilitatea permisului va fi de 5 ani de zile. ” a spus directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.

Reprezentanții Agenției Servicii Publice spun că noul permis de conducere este adaptat standardelor Uniunii Europene și reprezintă un nou pas în procesul de integrare europeană a țării.

”În primul rând, asta este o recomandare internațională, de înnoire periodică a documentelor de securitate. O dată, la cinci ani de zile, este considerat un termen rezonabil. Tocmai pentru faptul ca să se prevină orice tentativă de falsificare a acestor acte.”, a mai spus directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.

Până acum, eliberarea unui permis de conducere în termen de 20 de zile lucrătoare costa 420 de lei. Noul document, disponibil de joi, are un tarif stabilit de 440 de lei.

Despre autor

Redacția STAR