Decizia privind startul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană arată că lucrurile în acest sens se mișcă vertiginos, iar în unele domenii țara noastră a înregistrat performanță cu excepția justiției, dar nu denotă victorie și ireversibilitate, susține directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc.
El subliniază că, în continuare, autoritățile trebuie să se asigure că ministerele de resort sunt pregătite pentru negocieri. Declarațiile au fost făcute după ce oficialii de la Chișinău au anunțat recent că țara noastră, alături de Ucraina, va începe în data de 25 iunie negocierile, decizia fiind ,,un pas semnificativ în calea Moldovei către Uniunea Europeană”.
,Este o decizie și mai bună decât se aștepta, se aștepta ca această decizie va fi la toamnă sau poate la anul. Dar eu nu aș spune că gata aceasta este victorie și totul este ireversibil-nu-autoritățile trebuie să aibă grijă că ministerele de profil sunt gata pentru aceste negocieri și asta înseamnă să ai mulți oameni: funcționari, specialiști buni cu cunoștințe de limbă engleză care să se implice plenar și permanent”.
Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc, susține că și oamenii trebuie să arate că-și doresc ca țara lor să fie membră a marii familii europene.
,,Populația trebuie să demonstreze reziliență în fața atacurilor informaționale care vin din afară din partea Federației Ruse, în special, și să arate că vor chestia asta. Inclusiv participarea la referendum va fi o foaie de turnesol, fiindcă dacă noi vom arată că autoritățile, partidele politice se mișcă și vor chestia asta, dar populația este mult prea relaxată, indiferent de succesele instituționale, procesul va fi unul mult mai dificil, dacă nu imposibil”.
Vadim Pistrinciuc mai afirmă că nu se știe cât va dura procesul de negociere, dar cert este că depinde și de cei care se vor afla la guvernare, mai exact să fie proeuropeni.
,,Dacă vine un Guvern populist ca urmare a cumpăratului de voturi și a promovării, și a manipulărilor, și a fakenews-urilor, vă dați seama ce o să zică europenii, o să zică oamenii ăștia dacă își vând voturile pentru 500 de lei și pleacă urechea la cele mai tâmpite falsuri de pe lumea asta, înseamnă că ei nu sunt gata să meargă înainte”.
Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat că negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană vor începe la sfârșitul lunii curente.
„Prima Conferință Interguvernamentală Moldova-UE va avea loc pe 25 iunie! Ambasadorii țărilor membre pe lângă Uniunea Europeană au agreat, de principiu, cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Drept urmare, pe 25 iunie, Președinția belgiană a UE va convoca primele conferințe interguvernamentale cu cele două țări”.
A notat Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook. Președintele Maia Sandu a subliniat că acesta este un pas important pentru Moldova.
„Sunt încântată să salut anunțul Președinției belgiene a Uniunii Euroepene referitor la primele conferințe interguvernamentale cu Moldova și Ucraina pe data de 25 iunie. Este un pas semnificativ în calea Moldovei către Uniunea Europeană și către o Europă mai puternică și unită”.
Sursa: Rețeaua X/ Maia Sandu
A menționat șeful statului. Siegfried Mureșan, europarlamentar și președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, susține că „faptul că, în doar doi ani de la acordarea statutului de țări candidate”, Moldova și Ucraina au un acord privind cadrul de negociere ,,arată importanța pe care” cele două state o reprezintă în calea ,,întegrării în UE”.
,,Noi, Parlamentul European, am insistat ca acest cadru să fie adoptat până la finalul lunii iunie astfel încât prima conferință interguvernamentală să aibă loc înainte de toamnă și să începem munca efectivă pe capitolele de negociere. Procesul de negociere, în sine, este un lucru foarte bun fiindcă va accelera integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Oamenii vor resimți beneficiile concrete ale integrării pe tot parcursul procesului de negociere și nu doar la momentul aderării propriu-zise”.
A notat europarlamentarul pe pagina sa de Facebook. În data de 23 iunie, Republica Moldova, alături de Ucraina, a primit statutul de țară candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană, decizia fiind luată la câteva luni de la invadarea statului ucrainean de armata rusă.
Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Lasă un comentariu