NOUTĂȚI

Moldova a extrădat miercuri un cetățean originar din Germania, urmărit internațional

Compus de Redacția STAR

Moldova a extradat miercuri un cetățean originar din Germania urmărit internațional pentru omor și alte infracțiuni grave comise în țara sa. Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost condamnat la detenție pe viață în Germania pentru asasinarea unui cetățean ucrainean, iar în octombrie 2023 a reușit să evadeze cu ajutorul unui fost coleg de celulă.

Condamnatul ar fi intrat pe teritoriul țării noastre ilegal, unde se ascundea de oamenii legii. Pe 28 iulie, bărbatul a fost localizat și reținut în municipiul Chișinău de către ofițerii de investigație. Potrivit purtătoarei de cuvânt al Inspectoratului de Poliție, Diana Fetco, condamnatul a fost condus pe 4 septembrie până la bordul aeronavei specializate a Republicii Federale Germane de către polițiștii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI și predat organelor de drept din Germania.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu