NOUTĂȚI

Membru al unui grup criminal, prins în timp ce lua 2.000 de dolari de la un ucrainean sosit ilegal în Moldova

Compus de Redacția STAR

Membrul unui grup criminal care ar fi șantajat un cetățean ucrainean, sosit ilegal în Republica Moldova, a fost reținut în flagrant de procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră. El a fost prins chiar în timp ce primea prima tranșă de 2.000 de dolari din suma totală de 5.000 care a cerut-o pentru organizarea călătoriei ilegale.

„Poliția de Frontieră. Pe loc, stai. Pe loc, stai. O mână.”

Oărbatul de 57 de ani a fost încătușat pe loc, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, acesta ar face parte dintr-un grup criminal organizat, activ încă din anii ’90, specializat în migrație ilegală, cu ramificații în Moldova, Ucraina și regiunea transnistreană.

Oamenii legii mai spun că suspectul avea deja pe rol un dosar penal pentru șantaj și se autodeclară „supraveghetor” al unui grup criminal într-un raion din sudul țării. Investigațiile continuă.

Despre autor

Redacția STAR