Dr. Salvador Plasencia a pledat vinovat la patru capete de acuzare de distribuire de ketamină pentru rolul său în moartea lui Matthew Perry în 2023. Plasencia a pledat miercuri într-un tribunal federal, în conformitate cu înțelegerea sa cu procurorii, relatează NBC News.Un judecător a decis că acesta va rămâne în libertate sub cauțiune până la audierea sentinței sale din 3 decembrie.
Plasencia riscă până la 40 de ani de închisoare și trei ani de eliberare supravegheată, precum și o amendă de cel puțin 2 milioane de dolari, conform înțelegerii sale cu procurorii.
Într-o declarație dată postului de știri, avocații lui Plasencia susțin că medicul va renunța voluntar la licența sa medicală, „recunoscând eșecul său de a-l proteja pe domnul Perry, un pacient care era deosebit de vulnerabil din cauza dependenței”.
„Dr. Plasencia are remușcări profunde pentru deciziile de tratament pe care le-a luat în timp ce îi furniza ketamină lui Matthew Perry”, se arată în declarație.
În august 2024, Plasencia a fost arestat și acuzat împreună cu alte patru persoane în cazul morții tragice a actorului – inclusiv asistentul lui Perry, Kenneth Iwamasa, care a recunoscut că l-a ajutat să obțină și să injecteze ketamină, și o cunoștință a lui Perry, care a recunoscut că a acționat ca mesager și intermediar al drogurilor.

Procurorii au susținut anterior că Plasencia l-a învățat pe Iwamasa cum să administreze drogul după ce s-a întâlnit cu Perry pe la sfârșitul lunii septembrie 2023. Acesta i-ar fi furnizat actorului ketamină lichidă și pastiluțe.
Aceștia au susținut, de asemenea, că profesionistul medical a conspirat cu Dr. Mark Chavez pentru a-i furniza mai multă ketamină lui Perry și pentru a face bani de pe urma acestuia.
Chavez, în vârstă de 54 de ani, a pledat de asemenea vinovat pentru rolul său în moartea lui Perry la tribunalul federal din Los Angeles în octombrie anul trecut. Procurorii au oferit acuzații mai mici lui Chavez și altor două persoane în schimbul cooperării lor.
Procurorii au acuzat-o, de asemenea, pe Jasveen Sangha, un presupus dealer cunoscut drept „regina ketaminei”, care i-ar fi vândut actorului doza letală.

Perry a fost găsit mort la domiciliul său din cartierul Pacific Palisades din Los Angeles în octombrie 2023. Avea 54 de ani.
Biroul medicului legist din Los Angeles a catalogat ulterior cauza decesului ca fiind un accident cauzat de efectele acute ale ketaminei.
Perry declarase anterior că folosea ketamină pentru a-și trata depresia, dar în luna care a precedat moartea sa, acesta abuza de acest medicament.