Medicii de la Institutul de Medicină Urgentă au salvat viața unui pacient fără a recurge la bisturiu. Acesta a fost diagnosticat cu sindrom algic abdominal acut, o afecțiune gravă cauzată de blocarea fluxului de sânge către intestin. Specialiștii au utilizat o metodă modernă, trombectomia de aspirație, cu ajutorul căreia au eliminat cheagurile de sânge și au restabilit circulația sangvină. Intervenția, a durat o oră și jumătate. Potrivit medicilor, pacientul se simte bine și urmează să fie externat.
,,- Bună ziua. Cum ne simțim astăzi ? – Nici nu îmi vine a crede că ce a fost cu mine zilele acelea a trecut. Practic azi mă simt cel mai bine din toate zilele”.
Simion Trifan, în vârstă de 78 de ani, din Chișinău, avea dureri insuportabile de abdomen. Bărbatul a chemat ambulanța și a fost internat în stare extrem de gravă la Institutul de Medicină Urgentă.
,,Cum m-au adus deodată pe targă în secția de primire eu simțeam că cad puterile mele, nu puteam aproape vorbi de fel, doream tare apă să beau, îmi spuneau că nu se poate, doar buzele cu apă și gata, să vă spun că eu simțeam cum se duce viața din mine”.
Pacientul se simțea din ce în ce mai rău, iar singura soluție era intervenția chirurgicală. Simion Trifan ne-a povestit că, pe tot parcursul intervenției, a fost conștient și a vorbit cu medicii.
,,Era unu noaptea a sunat soției să fie înștiințată să cunoască ce e cu mine că ei au spus că operația e foarte complicată și poate fi sau și sau. Eu am zis că îmi dau seama dar la operație merg. După operație nici nu îmi venea a crede că deja era terminată, absolut fără durere și nu am simțit nimic și m-am bucurat că s-a terminat cel mai greu moment al vieții mele”.
Roman Smolnițchi, medicul care a efectuat operația, afirmă că, după investigațiile angiografice, pacientul avea șanse minime de supraviețuire, deoarece cheagul de sânge se extinsese atât la nivelul intestinului gros, cât și al celui subțire.
,,În momentul angiografiei am apreciat o ocluzie, o obstrucție a arterei mezenterice superioare care de fapt vasculariza, vedeți cu aceste ramuri și intestinul gros și cel subțire, care din păcate este plin de trombi. Noi printr-o metodă minim invazivă endovasculară prin mână am recurs la o metodă prin aspirație cu cateter, în urma aspirației am ajuns la un rezultat foarte bun de vascularizare completă a vasului”.
Medicii menționează că 80% dintre pacienți își pierd viața din cauza faptului că se adresează prea târziu la medic.
,,Fereastra optimă este de șase ore, în această fereastră se poate de rezolvat acești pacienți. Când cazurile sunt depășite mai mult de 24 de ore atunci letalitatea este este foarte foarte mare. Cauzele principale sunt pacienții cardiaci, cu fibrilație artială care este un simptom care duce la apariția bolii date”, a spus Sergiu Zaharia, șeful secției Chirurgie Nr.2.
,,- Tot abdomenul pe tot parcursul când îl palpez absolut nu doare? -Nu am niciun deranj oarecare. -Ne bucurăm pentru dumneavoastră. -Eu vă mulțumesc că ne-ați dat un ajutor la timp și calitativ, mulțumesc medicilor care au fost chemați noaptea la ora două, ca să mă opereze”.
Costul intervenției se ridică la 100.000 de lei și a fost acoperit de Compania Națională de Asigurări de Sănătate.
Lasă un comentariu