Chișinăul riscă să rămână fără sprijinul UE în cazul unui rezultat favorabil unei guvernări anti-europene, un scenariu posibil după alegerile parlamentare din luna septembrie a acestui an, a declarat ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks, în timpul emisiunii „1 la 1”. Oficialul european a subliniat că viitorul parcurs european al Republicii Moldova depinde în totalitate de voința cetățenilor și de forțele politice care vor forma viitorul Parlament.
,,În primul rând, acest scenariu este posibil. Eu nu o să mint pentru că zic mereu că totul este în mâinele cetățenilor Republicii Moldova. Este important ca acest parcurs al integrării europene să continue pentru că, din viziunea mea, este cel mai bun pe care țara voastră îl poate avea, precum și viitorul pentru care au votat cetățenii în timpul referendumului de anul trecut, dar cum va fi acest curs depinde de forțele politice care vor ajunge în Parlament”.
Janis Mazeiks a mai subliniat că țara noastră a valorificat eficient oportunitățile oferite de UE în ultimii trei ani și jumătate, iar dacă va continua în același ritm, va adera rapid la UE.
„Dacă va continua să le folosească la fel de bine, atunci apropierea de aderarea la Uniunea Europeană va fi rapidă. Însă, dacă se vor face pași în alte direcții, acest proces se poate încetini, opri sau chiar inversa. De exemplu, am văzut unde a dus legea „agenților străini” în Georgia”.
Ambasadorul UE în Republica Moldova a fost întrebat și ce formă de dialog ar mai putea exista între Bruxelles și Chișinău, în cazul în care viitorul Parlament va fi dominat de forțe eurosceptice sau partide proruse.
,,Noi o să fim implicați în măsura în care va fi posibil. Acest lucru va depinde într-adevăr de guvernarea cu care vom avea dialogul”.
Emisiunea „1 la 1”, prezentată de Natalia Cheptene, este difuzată la ONE TV în fiecare zi de marți, începând cu ora 21:30.
Lasă un comentariu