Mărturiile unui copil de 7 ani, înregistrate de un ofițer FSB au devenit probe într-o instanță din Rusia, într-un dosar penal împotriva unui medic, acuzat că ar fi defăimat armata rusă. Nadejda Buianova, pediatrul de 68 de ani, judecată în baza articolului despre „falsuri despre armata rusă”, neagă acuzațiile că ar fi spus mamei și copilului, în timpul unei consultații din februarie la o policlinică din Moscova, precum că tatăl acestuia, decedat la război este o „țintă legitimă pentru armata ucraineană”.
Apărarea pediatrului susține că medicul nici măcar nu a pomenit nimic despre politică sau războiul pe care l-a pornit Rusia în Ucraina și doar a constatat o suspiciune de „tulburare de comportament” la copilul care se juca în mod impertinent cu chiuveta și săpunul. Avocatul susține că mama s-ar fi înfuriat, crezând că pediatrul încerca să eticheteze fiul ei precum că ar avea probleme de sănătate mintală și a contactat poliția având suspiciuni că femeia este originară din Ucraina.
„Doctorul a întreba ce se întâmplă cu comportamentul fiului meu. Eu îi răspund că comportamentul șchiopătează deoarece retrăiește moartea tatălui în timpul operațiunii militare speciale. Știți ce mi-a răspuns ? „Dar, dragă, la ce v-ați așteptat? Soțul vostru a fost o țintă legitimă pentru Ucraina”, a declarat Anastasia Akișina, mama copilului.
A doua zi, Buianova a fost concediată. Mai târziu, a fost percheziționată în legătură cu defăimarea sistematică a armatei ruse. Oamenii legii au răscolit literalmente apartamentul doctoriței. Fotografiile cu apartamentul ei în care lucrurile au fost împrăștiate, lenjeria de pat ruptă, iar tapetul smuls de pe perete, au fost masiv distribuite pe internet. Avocatul femeii a sosit la apartament în timpul perchezițiilor, dar oamenii legii nu i-au permis să intre, invalidând astfel orice eventuală probă.
„ -Avem mandat de percheziție. -Închideți cel puțin ușa. -Unde o duceți?”
În lipsa înregistrărilor video sau audio din cabinetul pediatrului, avocatul a insistat ca să fie audiat băiatul de șapte ani. Judecătorul însă a refuzat să îl interogheze în instanță și a prezentat ca probă scrisă mărturia copilului – înregistrată de un agent al serviciului secret rusesc.
„ Medicul a întrebat: „ Tatăl a plecat de bună voie pe front?”. Mama a răspuns că „Da, de bună voie”. Apoi, medicul i-a spus mamei că tata era o țintă legitimă a Ucrainei, că Rusia este o țară agresoare și că Rusia ucide civili în Ucraina. Auzind asta m-a făcut să mă simt rău pentru că spune lucruri rele despre tata”, se arată în declarațiile aduse de FSB.
Mama copilului, Anastasia Akinșina în vârstă de 34 de ani locuiește în Moscova și mai crește alți doi copii din alte relații. Cu tatăl băiatului de șapte ani, pe care Akinșina îl numește ocazional „soț”, Akinșina este divorțată din 2020. Conform spuselor femeii, avea o relație bună cu fostul soț, deși publicația Astra a descoperit trei cereri depuse de ea în instanță, prin care solicita expulzarea bărbatului din apartamentul lor comun.
Medicul Nadejda Buianova s-a născut și a crescut în Lvov, unde a absolvit școala medicală în 1984. În 1995, s-a mutat în Orientul Îndepărtat al Rusiei, unde a lucrat în calitate de medic pe ambulanță. Ulterior, s-a stabilit la Moscova. În ceea ce privește activitatea sa într-o clinică pentru copii din Moscova, din 9 recenzii primite, 8 sunt pozitive și una este negativă. După încarcerarea femeii, zeci de colegi au realizat un videoclip comun pentru a-și exprima susținerea cu ea.
„-Au hotărât să o închidă, pe Buianova. – Cauza a fost o sesizare, fără înregistrări sau probe. – Acolo martori nu au fost, doar cuvintele văduvei. -Сare la fel pot fi respinse. Iar văduva de fapt, nu este văduvă. -Este demult divorțată și căsătorită cu altul.”
Pe 26 aprilie, instanța a dispus trimiterea pediatrului într-un centru de detenție preventivă, iar în mai, arestul său a fost prelungit pentru încă șase luni. De la jumătatea lunii aprilie, acuzațiile împotriva medicului au fost înăsprite – acum este acuzată de răspândirea de „falsuri” motivate de ură politică, pentru care riscă până la 10 ani de închisoare.
Lasă un comentariu