Mai mulți medici și experți în sănătate au adresat Parlamentului o scrisoare deschisă în care acuză Guvernul ca s-a lăsat influențat de o companie din industria tutunului și a acceptat propunerea acesteia de a favoriza produsele din tutun încălzit în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul viitor. După ce o lege adoptată anul trecut a stabilit că, în fiecare dintre anii 2024-2026, accizele pentru toate produsele din tutun vor fi majorate cu 10 la sută, Guvernul a propus o majorarea de doar 5 la sută a accizelor pentru produsele din tutun încălzit, ceea ce este de două ori mai puțin decât în cazul țigărilor convenționale.
Mai mult, documentul propus de Ministerul Finanțelor mai prevede și micșorarea cu 5% a rezervelor din tutun pentru dispozitivele de încălzire a tutunului pentru următorii doi ani. Potrivit semnatarilor, astfel statul își încalcă propriile angajamente privind reducerea deceselor provocate de maladiile non-transmisibile și de a reglementa mai strict legislația privind controlul tutunului. La rândul său, ministrul Finanțelor Petru Rotaru dă asigurăru că prevederile contestate sunt legale.
Directorul Centrului pentru Politici și Analiză în Sănătate, Ghenadie Țurcanu este unul dintre semnatarii scrisorii adresate conducerii Parlamentului și a comisiilor parlamentare. El susține că decizia Guvernului de a stabili accize preferențiale pentru produsele din tutun încălzit va duce la creșterea numărului de fumători în țara noastră, dar și a cazurilor îmbolnăvirilor de cancer.
,,Planul național de control a cancerului în Republica Moldova aprobat prin hotărâre de Guvern, unde Guvernul dă dispoziție Ministerului Sănătății că până în anul 2027 să scadă cu 10 % prevalența cancerului în Republica Moldova. Fumatul favorizează apariția cancerului la plămâni, bucal, faringian. Dacă să luăm din 10 cancere de plămâni 9 sunt din cauza fumatului”.
Semnatarii scrisorii susțin că tutunul încălzit este la fel de nociv pentru sănătatea populației ca și țigările tradiționale și califică drept un fals argumentul Ministerului Finanțelor, potrivit căruia produsele din tutun încălzit sunt mai puțin dăunătoare și ar trebui taxate diferențiat.
,,În primul rând nu s-a micșorat. Noi avem o creștere diferențiată pentru tutunul încălzit o să fie plus 5 % la accize și pentru tutunul clasic o să fie plus 10 la sută și plus 15 la sută o să fie pentru celelalte tipuri să-i spunem veipuri care sunt mai dăunătoare în sensul în care au mirosuri și sunt pasibile riscului persoanelor mult mai tinere. Asta este comentariul nostru. Într-adevăr pe platforma comisiei parlamentare au avut anumite discuții. Între prima și a doua lectură avem dezbateri și o să vedem până la urmă care va fi decizia Guvernului”, susține Petru Rotaru, ministrul Finanțelor.
În același timp semnatarii scrisorii adresate conducerii Parlamentului afirmă că Ministerul Finanțelor a sfidat legea privind controlul tutunului care interzice acceptarea de către autoritățile administrației publice centrale a propunerilor de la industria tutunului pentru elaborarea politicilor publice de control al tutunului.
,,Dacă noi astăzi avem o taxare identică a țigaretelor și rezervelor din tutun încălzit aceasta transmite un mesaj societății că sunt produse mai mult sau mai puțin identice. Odată ce noi le taxăm separat, înseamnă că noi într-un fel noi mergem pe filiera de tutun că acestea sunt produse diferite, dar ele nu sunt diferite. Vorbim despre același tutun este vorba despre un mod diferit de consum. Noi avem angajamente față de Uniunea Europeană pentru a aduce accizele la anul viitor la 90 de euro la mia de țigări. Pentru anul viitor cu certitudine nu o să avem o mie de euro pentru rezervele din tutun, dar o să avem 75 de euro”, susține Ion Șalaru, director adjunct, ANSP.
Directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Șalaru susține că jumătate dintre fumători se sting din viață în medie cu 14 ani mai devreme. El mai atrage atenția că fumatul are un impact negativ atât asupra sănătății populației cât și asupra economiei țării.
,,Până la 6 mii de decese, anual din cauza fumatului. Avem vreo 15% din cei care decedează anual, plus avem costuri pe sistemul de sănătate. Companiile de asigurării pentru a trata aceste cazuri sunt de 3 miliarde de lei, dacă vorbim de impactul economic, deci persoanele lipsesc de muncă se ridică până la 2% din PIB, iar asta constituie 6 miliarde de lei”.
La rândul său, șeful Legislativului ne-a declarat că încă nu a văzut scrisoarea expediată de medici, dar consideră că majorarea accizelor nu soluționează problema fumatului.
,,Sunt vicii, doar mărimea accize nu soluționează problema. Stimați medici și noi toți haideți să muncim mai mult la prevenție asupra efectului nociv. Acum să vă spun și eu am fumat acum zeci de ani în urmă. Trebuia să am experiența asta ca să ajung la concluzia ca să nu o practic. Este un lucru complex nu pot să spui că doar mărimea accizei va duce la diminuare. Sunt voci care spun că mărirea accizelor va duce la aceea că va dezvolta comerțul ilegal”, spune Igor Grosu, peședintele Parlamentului.
În același timp, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Radu Marian, susține că proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală urmează a fi revizuit chiar dacă documentul a fost votat de Parlament în prima lectură.
,,Este un grafic de 10 la sută pentru tutun clasic și este de 5 la sută de majorare pentru tutun încălzit. Colegii de la Guvern când au venit cu această propunere au spus că uite în toată Uniunea Europeană există această diferențiere în care accizele la tutunul încălzit sunt mai mici. Noi acum trebuie să analizăm această propunere”.
Inițiativa privind favorizarea produselor din tutun încălzit prin taxarea diferențiată a fost criticată și de Partidul Social Democrat European, care a punctat că reducerea cotei accizelor la produsele din tutun încălzit contravine angajamentelor asumate anterior de către guvern în ceea ce privește protejarea sănătății publice.
Lasă un comentariu