Șaizeci și șase de companii din Republica Moldova au beneficiat de peste 24 de milioane de lei sub formă de granturi pentru implementarea proiectelor investiționale. Finanțarea a fost acordată prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, Uniunii Europene, și – pentru prima dată – al Băncii Mondiale. Potrivit Ministerului Economiei, aceste fonduri urmează să contribuie la crearea a 478 de locuri de muncă și la atragerea unor sume considerabile în economia națională.
Printre beneficiarii granturilor acordate de Guvern se numără familia Placinta, fermieri cu o experiență de peste 10 ani, care își dezvoltă constant afacerea agricolă.
,,În primăvara anului acesta, în martie, am zis să aplicăm la programul de ecologizare. Am fost ca urmare finanțați în suma de 373 mii 555 lei. Necesitatea pentru a aplica la grant ea vine de câțiva ani, de când situațiile climaterice, care ne oferă un soare arzător, ploi neprevăzute și era necesitatea de a moderniza sistemul de irigare”, a spus Valentina.
Datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană, vor putea beneficia de finanțare și moldovenii reveniți din diaspora. Cătălina Castravete, care a trăit peste un deceniu în afara țării și a devenit un cunoscut blogger culinar, s-a întors în satul natal, inspirată de frumusețea locurilor și a deschis o pensiune cu restaurant în Butuceni. Ea intenționează să extindă afacerea și a obținut un grant de 250.000 de lei din partea UE.
,,Sântem foarte recunăscători și entusiasmați, pentru că chiar recent vorbeam cu persoanele de la ODA. Nu îmi imaginam cu câțiva ani în urmă să revin acasă, iar acum, într-adevăr prin aceste programe, se simte că și diaspora este susținută, atât și cei locali deaici și într-adevăr se oferă mult mai multe posibilități și cumva ești și mai motivată să revii acasă și să investești banii care ai făcut peste hotare”.
Eugen Ivanov, antreprenor cu peste zece ani de experiență în producția de mobilă, are în prezent aproximativ 20 de angajați. Deși a mai beneficiat anterior de finanțări prin intermediul ODA, în acest an a obținut pentru prima dată sprijin din partea Băncii Mondiale – un grant de 450.000 de lei pentru extinderea afacerii.
,,Acest proiect conține este împărțit în două. Adică o parte este vorba de un utilaj CNC pentru găurire, care să ne ajute să creștem calitatea și viteza și a doua partea este sponsorizarea unui site, vrem să dezvoltăm un site de vânzări care să lucreze atât pe piața națională cât și internațională”.
Potrivit ministrului Economiei, Doina Nistor, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă coloana vertebrală a economiei moldovenești, fiind principalii generatori de locuri de muncă și de venituri. Prin urmare, statul va continua să le susțină activ.
,,Noi am mobilizat în ultimii 4 ani peste 12 mlrd de lei în economia națională prin programe de sprijin care includ atât finanțarea nerambursabilă, cât și credite la rate preferențiale, credite investiționale, fonduri de garantare. Vedem o redresare a economiei și o inviorare pentru că invistițiile private cresc și anul acesta întreprinderile investesc mai mult în noi spații de producere, în noi tehnologii, în noi echipamente”.
De la începutul anului 2025, 471 de companii au primit granturi prin intermediul ODA, în valoare totală de 194 de milioane de lei.