NOUTĂȚI

MAE a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Belarus la Chișinău. El este obligat să părăsească teritoriul țării noastre

Compus de Redacția STAR

Ministerul Afacerilor Externe a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău. Diplomatul vizat este obligat să părăsească teritoriul țării noastre, dar responsabilii MAE au evitat să precizeze motivele care au stat la baza acestei decizii.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că un colaborator al Ambasadei Republicii Belarus la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova”, a spus Tatiana Barac, ofițerul de presă a MAE.

MAE a anunțat decizia la două zile de la reținerea în orașul Timișoara din România lui Alexandru Balan, fost șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Potrivit anchetatorilor de peste Prut, Alexandru Balan ar fi vândut informații clasificate unor ofițeri ai Comitetului Securității de Stat de la Minsk, adică KGB-ului belarus. Acesta ar fi avut două întâlniri la Budapesta cu ofițeri KGB. Întrevederile au avut drept scop atât transmiterea de instrucțiuni, precum și primirea remunerării financiare pentru „serviciile” prestate de Alexandru Balan.

Despre autor

Redacția STAR