NOUTĂȚI

Lucrările de renovare a scuarului unde doi copii au fost electrocutați, examinate și recepționate fără specialist în electricitate

Compus de Carolina Digori

Fetița de 11 ani care a murit electrocutată în scuarul Sarmizegetusa din sectorul Botanica al Capitalei și băiețelul de șase ani internat în stare gravă la spital ar fi fost victimele neglijenței și a unor târguri ale Primăriei Chișinău cu unele companii, care au primit pe sub masă autorizații dubioase de construcții a unor complexe locative. Mai mult, lucrările de renovare a scuarului ar fi fost recepționate cu încălcări grave de către autoritățile Capitalei, iar infrastructura electrică nu a fost verificată de specialiștii întreprinderii municipale „Lumteh” nici la doi ani de la inaugurare, arată o investigație realizată de „Ziarul de Gardă”.

Publicația a mai scos la iveală că în componența comisiei care a examinat lucrările executate nu a fost inclus un expert în domeniul electricității, iar cheltuielile pentru renovarea scuarului au fost suportate de compania „Blue Sky”, în schimbul acordării cu scandal a unei autorizații de construcții. Anterior, ONE TV a relatat că aceste lucrări au fost efectuate de compania „Inamstro” care construiește pe bandă rulantă blocuri de locuințe în Chișinău, în unele cazuri chiar și fără a avea autorizații.

Potrivit „Ziarul de Gardă”, lucrările de renovare a parcului Sarmizegetusa au fost achitate de compania „Blue Sky” peste 18 milioane de lei, dintre care între 2 milioane de lei au fost cheltuite pentru rețelele electrice publice de iluminat stradal. Aceasta după ce compania a devenit beneficiarul final al autorizației de construcție a 15 blocuri lângă Grădina Botanică, iar Planul Urbanistic Zonal ce permitea acest proiect imobiliar a fost adoptat în aprilie 2021, în cadrul unei ședințe a Consiliului Muncipal Chișinău, care s-a lăsat cu scandal, proteste și îmbrânceli.

,,Închideți ședința Consiliului Municipal Chișinău. Mafia imobiliară văd că se desfășoară cu încălcarea tuturor legilor”.

Această decizie a CMC, adoptată cu votul a 31 de consilieri din PSRM, din Platforma Demnitate şi Adevăr, din Partidul Unității Naționale și din fostul Patrid „Șor”, prevedea că dezvoltatorul imobiliar este obligat să amenajeze din cont propriu scuarul din strada Sarmizegetusa și să transmită lucrările în proprietate municipală. Compania „Blue Sky” a confirmat pentru Ziarul de Gardă că a contractat compania de construcții „Inamstro” SRL pentru a efectua lucrările de renovare a scuarului. Întrebat recent de ONE TV dacă compania ,,Inamstro” s-a ocupat de amenajarea acestui parc, primarul Capitalei Ion Ceban a evitat să ofere un răspuns, iar viceprimarul Ilie Ceban a menționat că Primăria nu cunoaște agentul economic care a făcut lucrările.

,,Acel parc a fost asumat de către o companie și aceea companie a contractat la rândul său, altă companie: cu cine noi nu am avut relații cu Inamstro sau cu alt agent economic, de aceea relația directă a Primăriei nu este cu Inamstro”.

Edilul Ion Ceban a nuanțat că nu este în atribuțiile sale să verifice…

,,Să se uite componența amestecului asfaltic, cât de bun este lemnul pentru mobilier și ce se află într-un pilon”.

Anume viceprimarul Ilie Ceban este cel care a aprobat componența comisiei care trebuia să examineze starea tehnică, calitatea și costul lucrărilor executate de compania „Inamstro” și nu a inclus și un expert în electricitate. Potrivit investigației, exeprtul în electricitate nu a fost inclus nici în comisia de transmitere a bunurilor amplasate în Grădina Publică Sarmizegetusa către Întreprinderea Municipală ,,Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, care a fost creată de primarul Ion Ceban , în aprilie 2024, abia după doi ani de recepționare a lucrărilor.

Abia în data de 14 iunie 2024, cu o lună înainte de producere tragediei, viecpremirul Ilie Ceban l-a inclus în comisia respectivă pe Vitalie Lungu, inginerul-șef al Întreprinderii Municipale rețelele electrice de iluminat „Lumteh”. Însă acesta a declarat pentru „Ziarul de Gardă” că nu a fost emisă dispoziția prin care să fie obligat să recepționeze bunurile și nu poate spune nimic despre calitatea lucrărilor la infrastructura electrică din scuar.

„Reieșind din declarațiile electricianului autorizat, trebuia să fie (lucrările făcute calitativ, n.r.), dar dacă și n-a fost făcută mentenanța la timp ori calitatea lucrărilor e făcută prost, nu pot să vă spun. Până nu m-au chemat să verific, nu am nimic, noi realmente nu avem nimic cu chestia asta”, a adăugat inginerul „Lumteh”.

ONE TV a încercat să obțină un comentariu de la „Lumteh”, însă ni s-a comunicat să revenim în altă zi pentru că atât directorul Veaceslav Buț, cât și inginerul-șef Vitalie Lungu s-ar fi aflat pe teren. În urma tragediei din scuarul de la Botanica, procurorii au inițiat un dosar penal pe fapt și subliniază că la această etapă nu sunt suspecți sau învinuiți.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu