Lideri ai 18 partide din opoziția extraparlamentară au participat luni la consultările organizate de Maia Sandu la președinție. Lupta împotriva corupției, nemulțumirile în privința activității Procuraturii Anticorupție și fraudele comise în timpul alegerilor și referendumului din toamnă au fost printre temele abordate.
,,Au fost invitate toate partidele care au reprezentare în țara la toate nivelele și sunt active în mediu politic. Am încercat să fim cât mai inclusivi în aceasta discuție. Iar discuțiile au vizat combaterea coruperii politice, au vizat eficientizarea instituțiilor care luptă cu corupția și trebuie să lupte cu corupția’’, a spus Adrian Băluțel, șeful Cabinetului Președintelui Moldovei.
La discuțiile de la Președinție a participat și Eugeniu Nichiforciuc, fost deputat din Partidul Democrat din Moldova, actualmente liderul Mișcării „Respect Moldova”.
,,O să iasă de aici un personaj pe nume Nichiforciuc, care acu câțiva ani de zile la declarația lui Voronin cumpăra deputații în parlament cu 300 de mii de dolari. Voronin sărea la bătaie. Și astă-i cumpăra la ordinul lui Plahotniuc. Și astăzi doamna președinte ne-o invitat să discutăm despre cum împreună cu partidele extraparlamentare combatem corupția politică. Cum să te sfătui cu Nichiforciuc despre corupția politică și cum să combați. Deamu recomandarea pentru Maia Sandu să invită pe Șor, el chiar e specialist’’, a spus Vasile Costiuc, președintele Partidului „Democrația Acasă”.
,,Conturile blocate, persona non-grata în alte țări și asocierea cu regimul din Federația Rusă nu știu dacă caracterizează pe mine, cred că caracterizează mai mult pe dumnealui. Și în linii generale domnul Costiuc eu nu asociez ca politician, este un showman, care pentru tot ce face primește surse financiare, asta vorbește lumea’’, a spus Nichiforciuc.
Consilierul Maiei Sandu, Adrian Băluțel a transmis că la consultări au fost invitate toate partidele, nu doar cele care le sunt pe plac.
,,Am invitat toate partidele care nu au participat în corupția politică din acest scrutin electoral și nu au beneficiarii acestei corupții politice. Deci am încercat să fim cât mai incluzivi, de asta am invitat 21 de partide”.
Liderii partidelor care au participat la consultări au venit cu mai multe propuneri. Unele dintre ele ar putea fi analizate și incluse într-un pachet de măsuri pentru combaterea corupției politice și eficientizarea instituțiilor abilitate cu acest proces, anunță șeful de cabinet al Maiei Sandu. Reprezentantul Președinției nu a dat însă mai multe detalii.
,,I-am depus astăzi Doamnei președinte cu titlu de inițiativa legislativă un proiect pentru pedepsirea utilizării resurselor administrative. Suntem pregătiți în calitatea de partid pro-european să lucrăm, pentru că aceasta inițiativa legislativă s-ajungă în parlamentul Republicii Moldova pentru că nu trebuie să vedem peste tot doar umbra lui Șor. Trebuie să vedem restanța și dificultăți semnificative în funcționarii insituțiilor de stat. Eu de asemenea am cerut să facă un raport asupra felului în care a lucrat MAI și SIS-ul’’, a spus Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare.
,,S-a discutat despre subiectele economice, despre reforma justiției, despre situația din administrația publică locală, dar și cel mai important împreună cu colegii președinții de la partidele politice care au participat la acest eveniment, s-a venit cu propunerea de a fi semnată și o declarație de combaterea corupției politice în RM pentru că alegerile prezidențiale cât și referendumul a demonstrat că acest fenomen există în RM și trebuie combătut’’, a spus Ion Sula, președintele Partidului Social Democrat European.
,,Acest fenomen nu mai este un pericol pentru partidul de guvernământ, este un pericol pentru întreaga lume democratică. Din păcate, nu putem vorbi despre alegeri libere, dacă un procent de 5, 10, 15 la sută din voturi sunt cumpărate, dacă este dovedit acest lucru’’, a spus Garik Vartanean, reprezentant al Partidului „Mișcarea Alternativa N.ațională”
Maia Sandu a anunțat aceste consultări cu partidele de opoziție chiar după alegerile din această toamnă. Șefa statului a vorbit atunci despre tentativele de fraudare ale procesului electoral într-un scrutin cu o miză extrem de mare, care prevedea și organizarea referendumului privind integrarea europeană a țării. Tentativele de fraudă au fost confirmate și de organele abilitate. Potrivit șefului Poliției din Moldova, în lunile septembrie și octombrie, în țara noastră, din Rusia au fost transferate 39 de milioane de dolari. Suma era destinată pentru coruperea alegătorilor, a precizat anterior IGP.
Lasă un comentariu