Legea privind licențierea importului de cereale și oleaginoase a fost adoptată de Parlament în lectura a doua, cu votul a 53 de deputați. Proiectul a fost însă modificat substanțial până la lectura a doua, în urma amendamentelor propuse de Guvern. Autorul proiectului, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Serghei Ivanov, a propus inițial ca mecanismul de licențiere să fie aplicat până la sfârșitul anului 2027. Guvernul a venit însă cu mai multe amendamente, inclusiv cu propunerea de a reduce termenul până la 31 octombrie 2026. Anume această variantă a fost susținută prin vot de deputații Partidul Acțiunii și Solidarității. Subiectul a provocat un scandal între deputați. Opoziția acuză PAS că ar proteja interesele companiilor transnaționale, în timp ce deputații majorității parlamentare susțin că autorul proiectului ar fi urmărit să obțină beneficii personale de pe urma acestuia.
,,S-a intervenit conform avizului guvernului la acest proiect. Timp suficient pentru a putea doritorii să solicite licența a produselor cerealiere pe teritoriul RM. Deci acesta este compromisul la care a putut merge guvernul”, a afirmat Igor Grosu, președintele Parlamentului.
Membrul Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, susține că autorul proiectului, deputatul Serghei Ivanov, precum și deputatul Sergiu Stefanco și-ar apăra, de fapt, propriile interese prin acest proiect.
,,Momentul în care noi avem 2 colegi deputați la ședința carea au afaceri de export, de materia primă, de cereale și ei fac un proiect de lege care avantajează direct companiile lor – trebuie să spui acest lucru publicului, trebuie să declari, trebuie să spui. Mai ales că unul din ei, cum îl cheamă pe dânsul, Stefanco, la tribuna parlamentului a denegrat concurenții – a spus că grâul din Ucraina este de proastă calitatea. Dar să spui asta din perspectiva că tu ai exact aceeași compania, să faci lobby pentru propria ta compania de pe tribuna parlamentului, fără să declari acest lucru – mi se pare o problemă”, a declarat Radu Marian, membrul Comisiei pentru Economie, Buget și Finanțe.
La rândul său, membrul Comisiei pentru agricultură, Sergiu Stefanco, neagă toate acuzațiile și avertizează că Republica Moldova riscă să ajungă în situația în care statele europene vor introduce mecanisme de licențiere pentru produsele moldovenești, pe fondul afluxului necontrolat de produse agricole din Ucraina pe piața noastră.
,,Dacă vecinii noștrii și partenerii europeni, inclusiv România, o să simtă că producția ucrainească să exporte sub emblema RM, noi RM, riscăm să fim incluși în lista țărilor care cade sub incidența licențierii în România, nu vom putea exporta acolo. Iată asta este cel mai mare risc”, a adăugat Sergiu Stefanco, membrul Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară.
Nemulțumit de proiectul votat este și președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Serghei Ivanov, afirmă că adoptarea proiectului reprezintă mai degrabă „praf în ochii” fermierilor decât o formă reală de sprijin.
,,Va fi ca un pahar de apă unui om care stă pe patul de moarte și are nevoie de anitibiotic. Practic este o lege care nu face nimic altceva, decât e o vitamină ca să detenționeze situația critică în sectorul agricol, care este conșteetizat și la nivel de giuvern, pentru că nu uitați, noi ne-am oferit să fim solidari cu coridorul traniztării cerealelor. Și asta ce înseamnă? Înseamnă că cerealele noastre vor rămâne în depozite în detrimentul cerealelor care trec prin logistica noastă și nu reușeșete să treacă vama”, a explicat Serghei Ivanov, președintele Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară.
Directorul Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a declarat că asociația a avertizat autoritățile că, dacă termenul de aplicare a mecanismului de licențiere nu va fi prelungit, fermierii ar putea ieși la proteste în masă.
,,Sub presiunea porturilor blocate sărmanii agricultori din Ucraina sunt nevoiți să-și vândă producția sub prețul de cost. La dânșii se așteaptă recoltă foarte mare de porumb, ei au stock-uri de 30 mln de tone de grâu, deci ei au și stock-uri de 30 mln de tone de grâu, urmează și floarea soarelui, sunt toate premize ca situația aceasta va continua și după 31 octombrie”, a menționat Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor.
De menționat că, pe lângă modificarea perioadei pentru care va fi aplicat mecanismul de licențiere, Parlamentul a aprobat și alte amendamente propuse de Guvern. Cabinetul de miniștri s-a pronunțat inclusiv împotriva posibilității de prelungire a licențierii după data de 31 octombrie. Totodată, din comisia responsabilă de examinarea cererilor de licențiere au fost excluși reprezentanții asociațiilor din agricultură, ai producătorilor, procesatorilor, crescătorilor de animale și exportatorilor. Ambele amendamente au provocat, de asemenea, nemulțumirea opoziției și a Asociației „Forța Fermierilor”.


