Medicul care a manifestat un comportament agresiv la solicitare, în satul Suruceni din raionul Ialoveni, a fost demis din funcție
Fără membri de partid la CC. La numirea în funcție, magistrații vor fi obligați să renunțe la calitatea de membru de partid
Președinta Maia Sandu a primit premiul „Richard Coudenhove-Kalergi” pentru promovarea unității, democrației, precum și altor valori europene
Aproximativ 500 de copii cu probleme de vedere și auz vor învăța cu ajutorul echipamentului special, cumpărat cu ajutorul unui grant
Memoriile Basarabiei, o serie de cinci volume cu mărturii valoroase despre viața și evenimentele din Basarabia, a fost lansată la Chișinău
Foxy Brown, fosta parteneră de scenă a lui Jay-Z, postează mesaje enigmatice după ce a fost acuzat că a violat o fată de 13 ani împreună cu Sean ‘Diddy’ Combs
Mai multe state europene suspendă cererile de azil ale zecilor de mii de refugiaţi din Siria, după ce regimul Assad a căzut
Peste 700 de mii de oameni au învățat cum să-și gestioneze veniturile în cadrul campaniei lansate de Banca Națională pentru promovarea alfabetizării financiare