NOUTĂȚI

Judocanul moldovean, Mihai Malear, face furori la competițiile mondiale la vârsta de 81 de ani: „Cât voi trăi, voi lupta”

Compus de Redacția STAR

Nu își imaginează viața fără sport și nu acceptă să fie pe locul II, nici la competiții, nici în viața de zi cu zi. „Doar înainte, doar victorie, depășind limite și obstacole” este motto-ul lui Mihai Malear, un judocan moldovean care impresionează la competițiile mondiale la vârsta de 81 de ani. Campionul nu mai ține de mult socoteala medaliilor și titlurilor obținute – sunt prea multe și abia încap într-o cameră din casa judocanului. Totuși, el recunoaște că triumful recent la Campionatul Mondial de Judo Veterani din Las Vegas a fost unul deosebit și i-a adus al nouălea titlu suprem din cariera sa sportivă. Unul dintre cele mai emoționante momente fiind surpriza din partea diasporei din SUA, care s-a mobilizat și a venit să-l susțină.

,,Ai noștri strigau mai tare ca americanii: ‘Hai Moldova, Hai deadea Mișa’ și când am ieșit să lupt cu dânsul zic: ‘Cum să-i dau câștigul meu și ce dacă e cu 10 ani mai tânăr ca mine’. Eu prima luptă l-am câștigat pe american, el nici nu credea că o să-l câștig acolo, el lucrează antrenor acolo în America și el prima dată a pierdut la mine la un moldovean’’.

La Las Vegas, Malear a luptat împotriva unor adversari din SUA, Germania și Italia, în categoria de greutate de până la 100 de kilograme. Pe unii dintre ei, campionul moldovean îi întâlnise deja la alte competiții. Deși italianul Giuliano Invernizzi îi cunoștea tehnica și stilul de luptă, judocanul octogenar a reușit să-l surprindă cu manevrele efectuate.

,,El așa era încrezut, el știa ce fac eu și el mă bloca tot timpul, dar eu cu așa caracter și striga toată diaspora și mă susținea și l-am câștigat pe italian, și pe neamț l-am câștigat. Asta sunt emoții când stai pe podiumul și pe locul I și ridică steagul Moldovei și cântă imnul Moldovei. Mie tocmai lacrimile îmi înfiptă obrajii’’.

Deși afirmă că a obținut deja cea mai importantă medalie și că și-a demonstrat încă o dată că vârsta nu este un impediment pentru a obține succes, judocanul subliniază că nu se va opri aici. El este hotărât să reprezinte cu demnitate țara la următorul campionat european, iar pregătirile sunt în toi.

,,Nu să mă lupt, dar să mă bat cu ei, că ei sunt mai tineri și mai zdraveni, vreau să ies și să le dovedesc că la vârsta mea, la anul o să pornească 82, vreau să le dovedesc că încă se poate de trăit pe pământ și de luptat la campionatul european și mondial’’.
Indiferent de vreme, fie ploaie sau vânt, judocanul își începe fiecare dimineață cu un antrenament în Parcul Valea Trandafirilor. Exercițiile de încălzire îi oferă energie pentru întreaga zi și îl pregătesc pentru antrenamentele ulterioare în sală.

,,Am tras și am aruncat, am tras și am aruncat și așa fac câte 5 rute, câte 20-30 de ori’’.

Judocanul ne-a demonstrat și o tehnică specială de aruncări pe care a învățat-o de la campionul olimpic Adil Osmanov.

,,El așteaptă să-l arunc din genunchi, dar eu nu îl arunci din genunchi. Eu aici l-am blocat și intru cu piciorul și îl arunc jos’’.

Pasiunea judocanului pentru sport este molipsitoare, spune prietenul său, care mai mulți ani la rând îl însoțește la antrenamentele matinale din parc.

,,Veneam în parc cu câine, el tot se ocupa, pe lângă dânsul și eu. E un fenomen, unicum. Așa om încă n-am văzut, să fie cu așa caracter, stil de viață, ambiții, care inspiră foarte mult energetic, de la dânsul pot lua toți’’.

,,Vreau în viitor, cât voi trăi să mă mișc, să lupt, să ies în parc și să port o viață sănătoasă. Îi propun la toată nație moldovenească să se ocupe cu sportul, sportul asta e viața sănătoasă. Mișcarea asta e viață’’.

Legendarul judocan mai are un vis, pe care l-a transformat în scop: să trăiască până la 120 de ani. Iar în acest sens, sportul îi este cel mai bun prieten. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu