NOUTĂȚI

Judecătoria Comrat a anulat hotărârea prin care vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandr Tarnavski, a fost demis

Compus de Redacția STAR

Demiterea vicepreședintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandr Tarnavski, acuzat de aleșii autonomiei în luna mai că ar face jocul Puterii de la Chișinău, a fost ilegală. Judecătoria Comrat a anulat marți hotărârea autorității legislative din regiune. Aceasta nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Comrat.

Tarnavscki și-a pierdut fotoliul după ce a criticat membrii grupării criminale condusă de oligahul fugar, Ilan Șor, care ar conduce de facto autonomia, potrivit unor experți de la Chișinău. Prin vot secret, 19 deputați au susținut demiterea lui Tarnavski, decizia fiind luată la mai puțin de o lună de la participarea acestuia la o emisiune TV de la un post privat de televiziune, unde a declarat că „odată cu alegerea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan al Găgăuziei, Ilan Șor, care i-a oferit acesteia sprijin politic, s-a ales cu puterea politică în autonomie”, iar ,,scopul acestui politician este de a destabiliza situația din regiune, precum și de a răsturna puterea oficială de la Chișinău”.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu