NOUTĂȚI

Joe Biden a decis, pe final de mandat, să-l grațieze pe fiul său, Hunter Biden, acuzat de evaziune fiscală și posesie ilegală de arme de foc

Compus de Redacția STAR

Președintele american Joe Biden a decis, pe final de mandat, să-l grațieze pe fiul său, Hunter Biden, care își așteaptă sentința pentru acuzații de evaziune fiscală și posesie ilegală de arme de foc. Deși anterior Biden a promis că nu va face niciodată acest lucru, într-un comunicat de presă publicat de Casa Albă, Biden afirmă că fiul său a fost tratat nedrept de Departamentul american de Justiție.

„Acuzările din cazul său au apărut doar după ce mai mulți dintre opozanții mei politici din Congres le-au instigat pentru a mă ataca. Nicio persoană rațională care privește faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la o altă concluzie decât că Hunter a fost ales ținta doar pentru că este fiul meu. În încercarea de a-l doborî pe Hunter, au încercat să mă doboare și pe mine”, se arată în comunicatul de presă de la Casa Albă.

Decizia lui Biden a fost criticată de președintele ales al SUA, Donald Trump, care a numit-o „un abuz și o eroare judiciară”. Hunter Biden se află sub anchetă federală încă din decembrie 2020, iar pentru cele două capete de acuzare, pentru care urma să fie condamnat pe 12 și 16 decembrie, risca o pedeapsă de până la 42 de ani de închisoare și amenzi de milioane de dolari. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu