Jessica Alba și Danny Ramirez au fost surprinși împreună după vacanța în Mexic, alimentând speculațiile privind o nouă relație. Actrița a fost surprinsă în compania starului din „Captain America”, Danny Ramirez, în timp ce cei doi se întorceau duminică din Cancún spre Los Angeles.
Jessica Alba și Danny Ramirez, surprinși împreună
Ramirez, în vârstă de 32 de ani, a păstrat un profil discret în timp ce se deplasa prin aeroport alături de fondatoarea Honest Company, Jessica Alba, care are 44 de ani. Ambii purtau șepci, evitând astfel să atragă prea multă atenție. Cei doi nu au afișat semne de afecțiune în public în timpul apariției lor.
Speculațiile privind o posibilă relație au început încă din luna mai, când Jessica Alba a fost văzută ținându-se de mână cu un bărbat într-un parc din Londra.
„DANNY RAMIREZ ȘI JESSICA ALBA?!?!?!?” a scris un fan pe X (fostul Twitter), potrivit The News. „Adică, articolul vorbea despre un bărbat misterios. Dar ar putea fi el, lol.”
Alți utilizatori de pe rețelele sociale au susținut ipoteza, deși unii au remarcat că Ramirez ar fi avut părul mai scurt decât bărbatul fotografiat. Deși presa scria că Alba nu se întâlnește „cu nimeni în mod oficial”, aceasta i-a transmis felicitări lui Ramirez în luna martie, pe Instagram, pentru rolul său din filmul „Avenger: Doomsday”.
Ea a distribuit anunțul în secțiunea Story, l-a etichetat pe actorul din „Top Gun” și a adăugat mai multe semne de exclamare.
Actrița și Cash Warren au divorțat după 17 ani
La acel moment, Jessica Alba trecea printr-o despărțire recentă de soțul ei , cu care a fost căsătorită 17 ani, Cash Warren. Alba a depus actele de divorț în februarie, la o lună după ce s-a aflat despre separare — confirmată ulterior de actriță într-o postare pe Instagram.
„Am fost de ani buni într-un proces de auto-descoperire și transformare – atât ca individ, cât și în parteneriat cu Cash. Sunt mândră de cum am evoluat în căsnicia noastră în ultimii 20 de ani, iar acum e momentul să pornim pe un nou drum al creșterii și dezvoltării, fiecare pe cont propriu. Mergem mai departe cu dragoste, bunătate și respect reciproc și vom rămâne pentru totdeauna o familie,” a continuat ea.
„Copiii noștri rămân prioritatea noastră absolută și solicităm respectarea intimității în această perioadă.”
Jessica Alba și Cash Warren au împreună trei copii: Honor (16 ani), Haven (13 ani) și Hayes (7 ani). Actrița a depus actele de divorț luna următoare. Vedeta din „Dark Angel” a invocat „diferențe ireconciliabile” ca motiv al despărțirii.
Vedeta din „Dark Angel’ lăsase deja să se înțeleagă că lucrurile nu mai mergeau cu Warren, declarând în 2021 că relația lor ajunsese să semene cu a unor „colegi de apartament … care își urmează rutina zilnică și bifează sarcini”.
Alba și Warren, care s-au căsătorit în mai 2008 la primăria din Beverly Hills, au rămas în relații bune după despărțire. Cei doi au petrecut Paștele împreună în luna aprilie, iar luna trecută Alba i-a transmis public fostului soț urări de Ziua Tatălui. Ambii au solicitat custodia comună a copiilor lor.