NOUTĂȚI

Iurie Roșca, condamnat la închisoare pentru trafic de influență. Acesta susține că este o comandă politică

Compus de Redacția STAR

Fostul vicepreședinte al Parlamentului și fostul lider al Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roșca, a fost condamnat vineri la șase ani de închisoare pentru trafic de influență. Sentința a fost pronunțată de către magistrații de la Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani și este cu drept de atac.

Iurie Roșaca, care a mai deținut și funcția de viceprim-ministru în Guvernul Greceanîi în 2009 a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă și a ajuns pe banca acuzaţilor încă în 2018. Dosarul a fost pornit în 2017, în baza unui denunţ semnat de omul de afaceri Alexei Damaschin. Potrivit procurorilor, Iurie Roşca a primit de la Alexei Damaschi suma de 227 de mii de dolari din milionul solicitat pentru a influența sentința într-un dosar. Instanța a mai dispus ca până la decizia definitivă a instanței superioare, Roșca nu poate părăsi țara, iar bunurile sale vor rămâne sub sechestru. Conform instanței suma de 227 de mii de dolari primită de la Damaschin va fi retrasă din conturile lui Roșca.

Într-un video postat pe Facebook, Iurie Roșca neagă acuzațiile care i se aduc și susține că condamnarea este o răfuială politică, iar dosarul în care figurează este unul intentat la comandă.

,,Fiind unul dintre cei mai năbădăioși critici ai actualei guvernări, în primul rând al Maiei Sandu, dar și ai Uniunii Europene ca proiect anti-național, anti-creștin care colonizează întîi mental popoarele după aceea economic, politic și cultural. Astăzi ecranele televizoarelor vor exploada în expunerea minuțioasă a legendei întocmite de Mihail Ivanov și procuror și complicele său un oarecere Alexei Damaschin, care a stat la baza plastografierei, falsificării, fabricării acestui dosar penal”.

Contactată telefonic de ONE TV pentru a comenta acuzațiile lui Iurie Roșca, șefa direcției de comunicare cu mass-media a Președinției, Rima Plăcintă-Contrațchi a spus că Președinția nu comentează declarații politice.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu