După zile de caniculă și temperaturi extreme, inundațiile devastatoare fac prăpăd în România. Duminică seara, ploi puternice, grindină și rafale de zeci de kilometri pe oră s-au abătut, în special, asupra județelor din estul României, aproape de granița cu Republica Moldova. Cel puțin două persoane și-au pierdut viața din cauza intemperiilor.
În Bucovina un sportiv a murit după ce a fost strivit de un copac la o cursă de alergare în vârful muntelui. La Suceava, cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un pârâu ieșit din albie. Salvatorii și elicopterele au fost ridicate pentru monitorizarea satelor, iar câteva sute de persoane au fost deja evacuate.
Cod roşu şi portocaliu de inundații și vijelii a fost emis pentru judeţele Suceava şi Neamţ. La Botoșani, o familie cu trei copii a fost blocată într-un autoturism, din cauza arborilor căzuţi, iar un acoperiş a fost smuls de vânt. În localitatea Ostra opt oameni, inclusiv doi copii, au fost salvați dintr-o casă înconjurată de ape. Altele peste 800 au fost evacuate din satele din județul Neamț.
„Soția dumneavoastră unde este? Haide-ți s-o luăm.”
Localnicii spun că nu au mai văzut în viața lor viituri atât de puternice.
,,-În câteva zeci de minute s-a umflat debitul de apă. -Și a intrat în curte aici? -A intrat peste tot, nu numai aici. A intrat și în magazin, a intrat peste tot. În gospodării inundații…a ajuns la piept la minte, am scos porcii din grajd ca să nu moară animalele”.
„Am 69 de ani. Am mai prins încă două viituri din astea, dar în așa fel n-a fost.”
Grindină a ajuns până la mărimea unei mingi de ping-pong.
„Dezastru! Gheață, furtună, vânt. Așa o învăluia…o bătea ca iarna, viscolea.
O tragedie s-a produs în zona Broșteni din Suceava, unde un om a murit înghițit de pârâul din localitate. Tot în județ, un sportiv care participa la un concurs de alergare montană a murit strivit de un copac lovit de trăsnet. Sportivul, în vârstă de 50 de ani, era din București și se afla împreună cu un grup de prieteni pe un traseu de alergare de 88 de kilometri. Furtuna l-a prins când mai avea aproximativ 20 de kilometri până la linia de finiș.
â„Eram cu un kilometru sau doi mai în față. Alerga cu încă trei alergători. Abia ne-am ținut pe picioare.”
În septembrie anul trecut, România suferit unele dintre cele mai grave inundații din ultimele decenii. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar peste 7000 de gospodării au fost distruse de ape.