NOUTĂȚI

Întreprinderile mici și mijlocii țară pot beneficia de granturi de până la două milioane de lei

Compus de Redacția STAR

Întreprinderile mici și mijlocii din Moldova au șansa să-și extindă afacerile și să ajungă pe piețe internaționale cu sprijin financiar solid. Guvernul, alături de partenerii internaționali, oferă granturi de până la 2 milioane de lei, care acoperă până la 80% din costurile necesare dezvoltării. Vorbim aici de marketing, cercetare de piață, certificare și planuri strategice. Bugetul programului este de 115 milioane de lei.

Întreprinderile pot solicita granturi prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. O pot face și companiile care au beneficiat anterior de finanțare

,,Programul e pentru servicii și alte componente necesare pentru competitivitatea și integrarea în lanțurile valorice. Și aici pot fi servicii de marketing, de cercetare de piața, de certificare, de elaborare de plan de afaceri, de dezvoltarea planului strategic, de acces la finanțare, practic oricare, este foarte deschis”, a spus directorul ODA, Vadim Codreanu.

Sergiu Guzun, administratorul unei companii din industria cofetăriei, a menționat că datorită acestor granturi a reușit să-și extindă exporturile.

,,Noi exportăm în peste 15 țări. Piața de bază este România. Germania, Italia, Franța, Irlanda – mai nou. Anul trecut am finisat anul cu peste 20% de exporturi. Acum sântem în discuții cu SUA, adică în SUA facem exporturi, sântem în discuții cu Israelul, sperăm să semnăm un contract bun”.

Compania sa intenționează să aplice pentru un nou grant pentru a-și continua extinderea.

,,Noi facem investiție în valoare de 600 de mii de lei, valoarea grantului constitue 50% la finisarea investiției, suntem încă în proces de investiție. Sperăm că o să fim acceptați și la etapa a 2 de 2 mln, cu porțiune de grant 80%, eu cred că e o foarte bună oportunitate pentru toți”.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat că bugetul inițial al programului este de 115 milioane de lei, însă, dacă cererea va fi mare, vor fi identificate resurse suplimentare pentru extinderea finanțării.

,,Atunci când vedem că un program este de succes identificăm modalități ca să-l extindem și să-l creștem și dacă acuma vorbim de granturi de 2 mln, asta nu înseamnă că peste jumătate de an, identificând resurse noi, n-o să creștem la 3, 4, 5 mln”.

Întreprinderile pot depune cereri pentru granturi începând cu 4 martie. Programul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Băncii Mondiale, Guvernului Germaniei și Elveției.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu