NOUTĂȚI

Interdicția impusă lui de România arată faptul că Ion Ceban nu este văzut drept un partener de încredere

Compus de Redacția STAR

Interdicția impusă de România lui Ion Ceban arată faptul că primarul Chișinăului, care si-a făcut și partid, nu este văzut drept un partener de încredere. Este concluzia unor experți, analiști și politicieni, care atrag atenția asupra trecutului pro-rus al lui Ceban. Edilul afirmă însă că a ajuns să fie interzis în România și în tot spațiul Schengen la comanda partidului de guvernare.

Primarul Chișinăului Ion Ceban este, de fapt, un critic vehement al integrării europene, spune Andrei Rusu, expert în cadrul comunității „Watchdog”. În 2014, participa la proteste împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE, iar în februarie 2022, în ziua în care Rusia a invadat Ucraina, se afla la Moscova – informație dezvăluită într-o investigație realizată de jurnaliștii din Estonia. Întrebat ulterior despre prezența sa la Moscova, Ceban a declarat că nu-și amintește.

,,Interdicția aplicată de România semnifică faptul că Ion Ceban nu este văzut drept un partener de încredere în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. România, un stat european, spune clar că Ceban este un agent al Federației Ruse”.

De când a devenit primar al Chișinăului, Ion Ceban a încercat să pară un politician pro-european și chiar a făcut mai multe vizite în România, unde s-a întâlnit inclusiv cu fostul premierul Marcel Ciolacu. Experții susțin că interdicția pe care a primit-o Ion Ceban va avea un impact politic major pentru Chișinău.

Fostul prim-ministru Ion Sturza a venit cu o reacție pe Facebook. El a sris că: ,,este trist faptul că în politica moldovenească există un primar de capitală și lider de partid catalogat drept pericol la securitatea europeană”.

De cealaltă parte, primarul Ion Ceban neagă absolut toate acuzațiile care i se aduc și insistă că în spatele interdicției pe care a primit-o stă partidul de guvernare.

Pe lângă Ion Ceban, alți doi cetățeni au primit interdicție de a intra în România și în întregul spațiul Schengen, care include alte 28 de din Europa. Autoritățile române nu specifică numele celorlalți moldoveni. Potrivit surselor ONE TV, este vorba despre Vasile Tarlev, Președintele Partidului „Viitorul Moldovei” și fosta jurnalistă Natalia Morari. În cazul lor, decizia a fost, la fel, luată din motive de siguranță națională. Tarlev nu a venit cu o reacție, iar Morari a scris pe Facebook că va oferi un comentariu mai târziu.

Despre autor

Redacția STAR