NOUTĂȚI

Institutul de Medicină Urgentă a fost dotat cu două paturi multifuncționale, cu sistem de înclinare laterală

Compus de Redacția STAR

Pacienții supraponderali în stare extrem de gravă, care vor ajunge în secția de terapie intensivă, vor fi spitalizați pe paturi multifuncționale. Institutul de Medicină Urgentă a fost dotat cu 2 paturi și o brancardă ultramodernă cu sistem de întoarcere care va asigura acordarea serviciilor medicale de calitate, creșterea siguranței tratamentului și confortul pacientului.

Echipamentele au fost cumpărate cu suportul Ambasadei Cehiei în Republica Moldova și a unei Fundației Medicale „Valeriu Ghereg”. Potrivit directorului Institutului de Medicină Urgentă, Diana Manea, utilajul este unic în instituție, iar proiectul de achiziționare a acestuia aparține unui cetățean ceh, care în luna martie a fost internat aici în stare critică.

,,Atunci când se trata în secția Chirurgie oro-maxilo-facială secția era după reparație capitată dar nu era dotată cu paturi multifuncționale și el a remarcat că pentru o îngrijire mai calitativă pentru pacienții complicați cranio-faciale ar trebui să beneficieze și de confortul într-un pat multifuncțional. Iată în urma la așa tratament frumos și calitativ a apărut această idee’’.

,,A fost un răspuns din partea mea, un semn de recunoștință pentru asistența care mi-a fost acordată. Mi-a reușit să fac ceea ce mi-am dorit. Acest mic cadou, sper să contribuie la sporirea calității serviciilor medicale’’, a spus fostul pacient Jiri Kottas.

Medicii reanimatologie susțin că aceste paturi sunt destinate pacienților supraponderali, care necesită repoziționare la fiecare două-trei ore.

,,Asta o să contribuie, o să ne ușureze munca noastră, noi ca specialiști îi întoarcem, este destul de greu ca să poziționezi într-o secție cu 9 pacienți, un singur medic și 3-4 asistenți medicali la fiecare 2-3 ore să poziționezi dacă vorbim că pacienții sunt la tub orotraheal inconștienți care necesită aceste repoziționări’’, a spus Victoria Popescu, medic anesteziolog-reanimatolog.

,,Cel mai important lucru este înclinarea laterală a patului care permite scoaterea presiuni de pe plămânul drept și stâng pentru a nu se forma infecții pulmonare și poate fi programat ca să întoarcă patul într-un anumit interval de timp astfel permite să evite infecțiile nosocomiale care sunt deseori întâlnite în secția de terapie intensivă’’, a spus Victor Ghereg, președinte Fundația Medicală din Moldova.

Ambasadorul Cehiei la Chișinău, Jaromir Plisek susține că Republica Moldova și Republica Cehă colaborează pe acest segment din 2005, iar datorită acestui fapt s-a reușit modernizarea mai multor instituții medicale din întreaga țară.

,,Mă bucur că există acest sprijin în domeniul sănătății, cu toții ne dorim să nu avem nevoie de el, dar, atunci când se pune problema, este bine să fie echipat corespunzător. Apreciez faptul că, dacă donezi și facilitezi un pat în spital, vin niște mâini ale unor profesioniști care știu să-l manipuleze așa cum trebuie, pentru a fi într-adevăr în beneficiul pacienților’’.

Până la sfârșitul acestui an, încă 4 instituții medicale din Capitală vor beneficia de astfel de paturi multifuncționale. Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga „, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul Oncologic și Institutul de Cardiologie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu