NOUTĂȚI

Înghețurile au compromis deja o mare parte din livezile cu sâmburoase și ar putea pune în pericol viile

Compus de Redacția STAR

Schimbarea bruscă a vremii și înghețurile târzii de primăvară afectează agricultura Republicii Moldova. În regiunile centrale și de nord ale țării, temperaturile negative au compromis deja o mare parte din livezi și ar putea pune în pericol viile. Specialiștii susțin că există soluții pentru reducerea impactului acestor fenomene, însă ele necesită investiții semnificative, pe care mulți agricultori moldoveni nu și le permit.

Potrivit producătorilor agricoli, în unele regiuni, înghețurile au afectat deja aproximativ 30 la sută din culturile de sâmburoase. Temperaturile au coborât până la minus 3 și chiar minus 4 grade Celsius două nopți consecutiv. Dacă aceste condiții se mențin, pierderile ar putea ajunge la 50 de procente, iar în cazuri extreme, până la 70 la sută. Cele mai afectate sunt livezile de prun, vișin și cais.

„Până la -4, s-ar mai putea cu niște tratări speciale, cu niște săruri de potasiu să mențină așa ca un lichid în jurul fructului, ca zaharoza, ca să nu-i dea voie ca să înghețe complet”, a spus proprietarul unei lovezi, Nicolae Pascal.

Când temperaturile scad sub minus cinci grade Celsius, soluțiile sunt mai costisitoare.

„Adică toată noaptea se irigă prin aspersare, adică ca o ploaie artificială ca să înghețe și florile să fie în gheață. Și în interiorul gheții 0 grade, deci asta ar fi unica salvare. Dar asta necesită investiții și volume foarte mari de apă. Acum caut soluții de a mări debitul de apă de a-l aduce de la o depărtare mai mare și poate, pe viitor, să-mi fac aspersare în livadă”.

Nici vița de vie nu nu scapă de înghețuri. Specialiștii spun că faza de „plâns”, adică începutul vegetației, a fost întreruptă de valuri de frig, iar impactul real ar putea fi estimat abia la sfârșitul săptămânii.

„Așa de devreme, ca să înceapă plânsul viței de vie și după asta să vină până la -5 grade, cam rare cazuri. În cazul în care ochiul de iarnă, în el sunt muguri, au început vegetația, atunci ar putea să avem pierdere. Concluzia generală ar fi că în Republica Moldova și pe tot globul avem schimbarea climatelor globale”, a spus Vladimir Corobca, specialistul principal în viticultură, ONVV.

Specialistul atrage atenția că vița de vie este sensibilă și rezistă cu greu la îngheț, iar în ultimii ani, riscul acestor fenomene a devenit tot mai prezent.

„Lăstari la vița de vie rezistă până la minus 1-1,5 grade și depinde de perioada, de timpul, de durata înghețului. Inflorescența la vița de vie rezistă până la – 0,3-0,5 grade”.

Codul galben de înghețuri este valabil până miercuri. Potrivit meteorologilor, pe timp de noapte, temperaturile vor coborî până la minus cinci grade Celsius.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu