Creștinii ortodocși au intrat în Postul Paștelui, cel mai strict de peste an. Timp de șapte săptămâni, credincioșii vor exclude din meniu carnea, mezelurile, ouăle și lactatele. Nutriționiștii le recomandă celor care au decis să postească să consume mai multe fructe și legume pentru a menține un echilibru nutrițional pe parcursul acestei perioade. Preoții însă ne amintesc că postul nu ține doar de regimul alimentar, dar și de partea sufletească și ne îndeamnă să facem fapte bune.
Postul Mare este cel mai lung și mai aspru dintre toate posturile și are menirea de a-i pregăti pe credincioși pentru Învierea Domnului.
,,Postul nu e doar această limitare de mâncare și băutură, presupune înfrânare în plinătatea sa încercăm să ne abținem de la orice lucru rău și atunci păzim gândurile, faptele noastre necuviincioase. De aceea, îndemnăm la intensificarea rugăciunii la participarea la slujbe, la spovedanie și primirea sfintelor taine”, a spus parohul Bisericii ,,Întâmpinarea Domunului, Octavian Moșin.
Nutriționiștii afirmă că organismul uman face rezerve de glucide și lipide, dar nu și de aminoacizi și proteine. Din acest motiv, este indicată trecerea treptată la un regim alimentar mai strict. Iar pentru ca proteinele din produsele vegetale, cum ar fi fasolea, soia și semințele, să fie asimilate mai bine, se recomandă ca acestea să fie preparate corespunzător.
,,Se recomandă ca ele să fie înmuiate ca să fie hidratate, adică înmuiate în ajun 4-6 ore, deoarece în acest moment se activează enzimele digestive care oferă disponibilitate. La fel, se recomandă consumul nucilor hidratate, al semințelor de cânepă și al cerealelor. Cele mai bogate în aminoacizi sunt cerealele precum quinoa, amarantul și sorgul, care au o concentrație ridicată de aminoacizi, în special de lizină, un aminoacid indispensabil. Vreau să vă mai recomand fulgii de drojdie bogate în aminoacizi și vitamina grupului B”, a spus medicul endocrinolog-nutriționist, Diana Munteanu.
Cei care au decis să țină post, spun că o fac pentru sănătate și purificarea sufletului.
,,Atât pentru sănătate și suflet ținem post, țin și copilașii, ne străduim măcar o săptămână, două din postul mare să ținem”.
,,Nu cred că este cazul ca doar înainte de Crăciun sau Paște să ai abstinența. Asta trebuie să fie un stil de viață și de ajuta oamenii”.
Alții spun că vor mânca de post doar câteva săptămâni, pentru mai mult nu-și permit financiar.
,,Dvs țineți post? – Da, doar prima săptămână. – De ce? Fiindcă cu serviciu nu ne permitem, fiindcă ce ne hrănește cu aceea ne alimentăm”.
,,Sperăm ca de săptămâna viitoare să ținem și noi, săptămâna asta o să ținem miercurea și vinerea numaidecât”.
,, -Nu țin deloc. – Nici o zi? – Nu. – Nu mergeți nici la biserică? – Merg, dar nu țin post”.
Slujitorii bisericii afirmă că persoanele bolnave, vârstnicii, copiii și femeile însărcinate sunt scutite de la a ține post. În acest an, creștinii ortodocși, dar și catolicii vor sărbători Paștele pe 20 aprilie.
Lasă un comentariu