Zece mii de familii și mai multe instituții publice din Chișinău vor beneficia de noi Puncte Termice Individuale, începând cu noul sezon de încălzire. Aceste echipamente permit reglarea eficientă a cantității de agent termic livrat, contribuind astfel la economisirea banilor.
Anatolie Beregoi este unul dintre locatarii blocului unde a fost instalat un Punct Termic Individual. Bărbatul speră să primească facturi mai mici.
,,În primul rând o să avem economie, iar în al doilea rând o să fie mai cald în apartamente. Și nu o să fie mare diferență la căldură între primul etaj și al zecelea etaj. Până acum era diferență. La etajele de sus era mai cald și la etajele de jos era mai răcoare’’.
,, Clar că toată lumea își dorește. Noi știm că punctele acestea termice aduc o eficiență mai mare la energie’’.
Potrivit responsabililor, astfel de Puncte Termice Individuale au fost instalate în aproximativ 100 de blocuri locative, trei grădinițe, dar și în câteva instituții publice.
,,Temperatura apei calde este reglementată de la 50 până la 60 de grade. Și poate să fie solicitată programarea temperaturii de 51 sau 53 de grade, ceea ce va diminua un pic costul’’, a spus Andrei Vîrlan, șef dispecerat general, Termoelectrica.
,,Punctul Termic Individual este un grup de mecanisme care permite să ia agentul termic din țeava care merge lângă bloc și inteligent să o ducă în interiorul blocului. Dacă afară este cald el are un senzor de temperatură, el nu mai mână agentul termic, prin asta scade consumul. El îmbunătățește circulația’’, a spus Iurie Rozlovan, directorul general interimar Termoelectrica.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, afirmă că instalarea Punctelor Termice Individuale va duce la economii de până la 10% la energia termică.
,,Sistemele centralizate de încălzire pot fi moderne și pot asigura confort. Pentru asta este nevoie de un singur lucru în blocuri să fie posibilitatea de a distribui căldura prin contor la fiecare apartament în parte. Să fie contorizat fiecare apartament în parte, să se achite factura în baza contorului’’, a spus Victor Parlicov, ministrul Energiei.
Costul estimativ al unui Punct Termic Individual este de 12 mii de euro. Proiectul este implementat de Ministerul Energiei, prin Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii. Costul acestuia este de 92 de milioane de euro și este finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Lasă un comentariu