În Republica Moldova va fi introdus sistemul de avertizare MD-Alert, similar celui din România, RO-Alert. Astăzi a fost lansată, prima etapă, cea de realizare a proiectului de fezabilitate.
Sistemul va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmare a populației în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Aşa funcţionează sistemul RO Alert din România, sistem pe care şi-l doreşte şi R.Moldova.Conform tehnologiei, într-o situație excepțională, populația ar putea recepționa un mesaj de avertizare pe telefonul mobil, indiferent de operator, într-un timp foarte scurt.”
„Pentru unele dezastre naturale ar fi şi pentru alte situaţii neplăcute, pentru ca oamenii să fie pregătiţi din timp.”
„E necesară, întrucât trăim într-o zonă atât de activă seismic. Suntem aici alături de munţii Vrancea şi ce mai avem pe aici.”
Studiul de fezabilitate urmează a fi realizat în următoarele 12 luni, perioada în care se vor obține toate documentele necesare pentru a construi sistemul.
Victor Gorca, şef, Direcţia înştiinţare, sisteme informaționale şi comunicații, IGSU, „Vom avea un studiu de fezabilitate, vom avea o documentație tehnică de proiect, vom avea niște documente de licitaţie pentru a achiziţiona următorul sistem. Din experienţa altor ţări, din moment ce există finanţare, implimentarea sistemului poate dura până la un an şi jumătate.”
Vladislav Cojuhari, secretar general adjunct, Ministerul Afacerilor Interne: „Implimentarea acestui sistem de avertizare timpurie este deosebit de important pentru un standart a priori pentru noi ca ţară, ca să fim racordaţi la acele principii şi standarde europene.”
Proiectul este finanţat 92 % de Uniunea Europeană şi 8% de Republica Moldova.
Alexandru Oprea, şef, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: „Conștientizăm această necesitate, nu de anul trecut sau de anul acesta. Noi o conştientizăm de foarte mult timp. Problema era că nu aveam acoperire financiară pentru a putea trece la etapele de implimentare. Uite că acum cu ajutorul Uniunii Europene şi îi mulțumesc pe această cale, am putut să trecem la primul pas practic pentru a putea avea şi în Republica Moldova, un sistem eficient.”
Potrivit studiilor, la nivel mondial este un trend ascendent al dezastrelor. Dacă la începutul anilor 1940 se înregistrau în medie opt dezastre pe an, în ultimul deceniu este o medie de 300 de dezastre, adică o creștere de 40 de ori.
Lasă un comentariu