Amatorii sportului se reunesc, în perioada 23-30 septembrie, la evenimentele organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului cu genericul „Be Active”. Timp de o săptămână, în Moldova sunt organizate activități sportive precum fotbal pe plajă, volei, padel, tenis și judo, unde sunt așteptați peste 10 000 de persoane, printre care antrenori, sportivi experimentați, dar și amatori entuziaști, precum și sportivi cu nevoi speciale. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Uniunii Europene.
În parcul la izvor s-a început duminică, 22 septembrie, Săptămâna Europeană a Sportului în Republica Moldova, care va continua în următoarele zile în opt raioane ale țării și în Capitală. Organizatorii susțin că scopul acestui eveniment este de a promovarea un mod activ și sănătos de viață, dar și de a încuraja populația sa facă exerciții fizice.
Marți, 24 septembrie, se va da startul de alergare în satul Cărpineni, un eveniment dedicat celor 110 refugiați din Ucraina stabiliți în această localitate.
,,Pentru ei este un maraton care vor alerga și oamenii din Cărpineni. După care va fi o pauză, iar pe 28 avem Kids Martaton alergări pentru copii, va fi multe activități, iar pe data de 29 în cadrul maratonului de Chișinău vor fi organizate și alte alergări în raioanele cheie din țara noastră’’, a spus Sergiu Gurin, secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării.
Ziua de sâmbătă, 28 septembrie, va fi dedicată copiilor. În Piața Marii Adunări Naționale sunt așteptați peste 2000 de copii. În premieră, se va desfășura un meci caritabil de tenis între doi campioni, iar din banii colectați din vânzarea biletelor se va procura utilaj special pentru sportivii cu nevoi speciale.
,, Vor fi instalate monitoare în aceste raioane și va fi dat start la tot maratonul pe toată țara. Este un eveniment unic, prima dată când va avea loc așa pe toată țara concomitent se va porni. Și evenimentul chee va avea loc pe 5 octombrie la Arena Chișinău unde va juca Radu Albot cu un sportiv din România și toți banii câștigați vor fi donați federaților sporturilor cu dizabilități’’, a mai spus Gurin.
În 2023, Ministerul Educației și Cercetării a obținut pentru prima dată suport financiar din partea Uniunii Europene, în valoare de 30.000 de euro, pentru a organiza Săptămâna Europeană a Sportului în întreaga țară. Anul acesta, Uniunea Europeană a acordat o sumă mai mare.
,,Anul acesta ne-am dorit să ne extindem și să facem acest eveniment mult mai larg și am apelat către Federația Sportului pentru Toți care este responsabilă de evenimentele de masă și în consorțiu cu această federație am scris un proiect și UE ne-a oferit 36 mii de euro pentru acest eveniment’’.
Prima ediție a Săptămânii Europene a Sportului în țara noastră a avut loc în anul 2016.
Lasă un comentariu