NOUTĂȚI

În cadrul dosarului „Interpol”, a fost aplicat sechestru pe case, terenuri și mașini în valoare de 11,7 mil lei

Compus de Redacția STAR

În Dosarul „INTERPOL”, au fost puse sechestre pe bunuri în valoare de 11,7 milioane de lei, anunță Procuratura Anticorupție. Este vorba de case, apartamente, terenuri și mașini, unele de lux, care aparțin suspecților. Ei ar fi membrii unui grup criminal organizat care ar fi ajutat persoane anunțate în căutare de INTERPOL să obțină statut de solicitanți de azil în Republica Moldova. Beneficiarii se eschivau astfel de la răspundere penală, în schimbul mitei oferite funcționarilor publici.

Ziarul de Gardă scrie că unul dintre imobilele puse sub sechestru îi aparține lui Vitalie Pîrlog, fost președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol, tot el fost director al Serviciului de Informații și Securitate și fost reprezentant al R. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procuratura nu a anunțat numele lui Vitalie Pîrlog, dar a precizat că un fost funcționar public din Republica Moldova care a activat și în cadrul INTERPOL și un avocat moldovean, cu implicarea unei companii din Emiratele Arabe Unite, depuneau cereri la INTERPOL cu informație și documente falsificate, solicitând blocarea Notificărilor Roșii pentru clienții lor, pe motiv că aceștia aveau statut de solicitant de azil în Republica Moldova. Am încercat să obținem o reacție de la Vitalie Pîrlog, dar numărul său de telefon este indisponibil.
 
,,Potrivit probelor acumulate până în prezent, există o bănuială rezonabilă că un grup criminal organizat a pus la cale o schemă de corupție pentru a permite persoanelor aflate sub incidența Notificărilor Roșii INTERPOL să obțină statut de solicitanți de azil în Republica Moldova, cu scopul de a bloca și șterge aceste notificări, prin plata de mită către funcționari publici. Cel puțin 26 de persoane au depus acte false la INTERPOL prin această schemă, prin acțiunile lor afectând investigații criminale din întreaga lume, inclusiv Franța, Australia, China și alte țări’’,
spune Veronica Dragalin.

În acest dosar, este cercetat și șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, care acum este în arest la domiciliu. El pledează nevinovat. Investigația a pornit în baza unor informații oferite de Parchetul Național Financiar al Franței. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu