NOUTĂȚI

Ilan Șor racolează și instruiește activiști prin intermediul platformei TAITO pentru alegerile parlamentare din toamnă, spune Deschide.md

Compus de Redacția STAR

Blocul Victorie, condus de oligarhul fugar Ilan Șor, care a încercat să influențeze votul prin diverse metode la alegerile de anul trecut, își schimbă strategia în acest an. Pentru parlamentarele din toamnă acesta racolează și instruiește activiști prin intermediul platformei TAITO. Potrivit jurnaliștilor de la Deschide, aceștia sunt instruiți să le spună votanților că, dacă blocul va ajunge la guvernare, va pleda pentru o uniune cu Moscova, după modelul Rusia–Belarus.

Pentru a participa la proteste menite să destabilizeze situația sau a răspândi propagandă, aceștia primesc lunar câte 15.000 de lei.

În rețea activează sute de activiști, iar printre aceștia se numără așa-numiții „TOP ACTIVIȘTI”, deoarece sunt responsabili de câte zeci de simpatizanți, care au trecut printr-un proces strict de selecție, instruire online și evaluare. Portalul Deschide.md a intrat în posesia unei înregistrări audio de la un curs în care o femeie, care s-a prezentat drept „Alla Vitalievna”, instruiește cursanții cum să evite pedeapsa pentru ilegalitățile comise la comanda grupării criminale Șor.

,,Angajații structurilor de drept încearcă, prin diverse mijloace, să pună presiune asupra oamenilor noștri, să-i sperie cât mai tare pe activiștii noștri, astfel încât să le fie mai dificil să participe ulterior la alegeri, iar cetățenii să se teamă, astfel încât autoritățile să-și poată implementa politica. În acest moment, Blocul Victorie este principala forță de opoziție din țară”.

Mai mult, aceasta a vorbit și despre declarația halucinantă a lui Ilan Șor privind uniunea Chișinăului cu Moscova făcută în timpul congresului Blocului Victorie.

,,Noi trebuie să înțelegem și să atragem atenția asupra experienței Belarusului, care se află într-o uniune cu Rusia, dar care își păstrează suveranitatea. O mare parte din cercetările sociologice arată că Lukașenko este un politician emblematic și are un rating înalt. Totodată, el este respectat în rândul cetățenilor Republicii Moldova.”

Anterior, Guvernul de la Chișinău a calificat congresul Blocului Victorie organizat de fugarul penal Ilan Șor la Moscova drept trădare de patrie. Responsabili de la Guvern au precizat că declarațiile lansate la Moscova, inclusiv cea privind uniunea cu Rusia este parte a unui scenariu de subminare a statului și a cetățenilor Republicii Moldova.

Totodată, conducerea de la Chișinău a subliniat că cei care sunt contra țării vor răspunde în fața legii. La începutul lunii, Blocul Victorie, condus de oligarhul fugar Ilan Șor, a organizat la Moscova congresul blocului, anunțând că vrea să participe la alegerile parlamentare din toamna acestui an. Șor, care este condamnat în dosarul furtului miliardului a lansat promisiuni cu privire la o uniune cu Rusia.

Anul trecut, zeci de mii de moldoveni au fost mituiți în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional, iar conform autorităților, rețeaua masivă de cumpărare a voturilor ar fi fost orchestrată de Ilan Șor și elaborată de serviciile speciale ale Rusiei. Ilan Șor, principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde din iarna anului trecut la Moscova. El a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru furtul miliardului, acuzații pe care le neagă.

Despre autor

Redacția STAR